Un elev de 16 ani, din Dorohoi, a avut nevoie miercuri de ajutor medical după ce a fost adus de familie la spital, aproape în comă alcoolică. Tânărul a ajuns acasă pe înserat, la ore bune după încetarea cursurilor şi, potrivit mamei, „s-a albit şi a căzut pe podea”. Speriată, femeia a încercat să-l trezească, stropindu-l cu apă. Pentru că nu a reuşit, a apelat la sprijinul medicilor. „Starea băiatului este una tipică celor care consumă băuturi alcoolice în exces. Nu a fost nicio clipă în pericol şi nu a suferit leziuni în cădere. El acuza dureri de cap, o stare generală proastă şi a primit îngrijiri medicale”, a declarat Valerian Andrieş, managerul Spitalului Dorohoi. Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei Dorohoi care din primele verificări a stabilit că elevul a plecat după cursuri cu colegii la o bere, iar între timp a uitat numărul acestora şi a trecut şi pe tărie. Acest caz este, potrivit statisticilor Spitalului Dorohoi, al nouălea de la începutul anului şcolar, cele mai multe fiind înregistrate înaintea vacanţei de Crăciun. Şi la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani ajung săptămânal copii în comă alcoolică. Un elev de 16 ani, din Dorohoi, a avut nevoie miercuri de ajutor medical după ce a fost adus de familie la spital, aproape în comă alcoolică. Tânărul a ajuns acasă pe înserat, la ore bune după încetarea cursurilor şi, potrivit mamei, „s-a albit şi a căzut pe podea”. Speriată, femeia a încercat să-l trezească, stropindu-l cu apă. Pentru că nu a reuşit, a apelat la sprijinul medicilor. „Starea băiatului este una tipică celor care consumă băuturi alcoolice în exces. Nu a fost nicio clipă în pericol şi nu a suferit leziuni în cădere. El acuza dureri de cap, o stare generală proastă şi a primit îngrijiri medicale”, a declarat Valerian Andrieş, managerul Spitalului Dorohoi. Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei Dorohoi care din primele ver