O zicală strămoşească spune că "Tăcerea e ca mierea" - adevăr necontestat. Numai că se potriveşte mai mult în relaţiile dintre indivizi. Fiindcă, dacă ar fi să extindem proverbul la sfera unei comunităţi, a unui popor, a unei ţări, ne dăm seama că funcţionează mai multe tipuri de tăcere, cum ar fi: tăcerea supusă, cea a resemnării; tăcerea complice, una care ascunde o faptă reprobabilă, sau tăcerea programată, cea a instituţiilor statului - adoptată, afişată în momente în care este interzisă aflarea adevărului, într-o situaţie anume. Un fel de leac pentru adormirea simţului civic. Pe de altă parte, în toate timpurile, orice regim politic a mizat pe interdicţia cunoaşterii a ceea ce se cuvenea spus... supuşilor. Comunismul a excelat în tăceri programate, vinovate de tăinuirea adevărului; tăceri glazurate în dulceţurile contrafăcute ale dictaturii minciunii. Sau dezinformării. Impunându-le oamenilor, prin mecanismele dictaturii, să nu cârtească; să nu-şi arate nemulţumirile, să nu se plângă şi să nu protesteze în public. În democraţia capitalismului sălbatic, cetăţenii au dreptul să spună orice. Evident, fără a fi luaţi în seamă. De aceea s-au inventat reţelele "de socializare" pe Internet - de altminteri cu destule capcane. Una dintre ele, Facebook-ul, le permite celor înscrişi să facă schimb şi de bârfe, de informaţii din toate domeniile, inclusiv să-şi arate nemulţumirile faţă de măsurile economice, financiare, etc., pe care utilizatorii, sub nume propriu sau sub anonimat, nu le agreează.

O ameninţare pentru slujbaşii tăinuirii, cei care cultivă ascunderea adevărului?! Este posibil. Cu toate că abuzurile comise la adresa cetăţeanului - supus la nesfârşite privaţiuni, din cauza taxelor şi impozitelor peste puterea lor financiară - sunt pe faţă. Şi-or fi închipuit acei slujbaşi că dictatura comunistă a operat mutaţii şi în ADN-ul oamenilor?! În zestrea lor