de Sorana MAIER
08 februarie 2013 21:56
0 vizualizari
A-A+
Câteva ansambluri folclorice au mers în judeţul Alba pentru a participa la acest festival. Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, a fost invitat la eveniment.
Ansamblurile folclorice din oraşul Miercurea Sibiului şi din comunele Păuca şi Loamneş, însoţite de primari sau viceprimari, dar şi Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu au participat, zilele trecute, la festivalul „Datină străbună pe Secaşe”, găzduit de comuna Mihalţ din judeţul Alba.
Festivalul interjudeţean de folclor, ajuns la a XXI-a ediţie, a început acum mai bine de 40 de ani, şi reuneşte obiceiurile tradiţionale şi folclorul autentic din 13 localităţi situate în Podişul Secaşelor care se află pe teritoriul judeţelor Sibiu şi Alba.
Manifestarea a debutat cu parada portului popular, în cadrul căreia ansamblurile invitate şi-au prezentat portul tradiţional, ilustrând asemănările şi diferenţele dintre localităţile participante la festival: Câlnic, Cergău, Daia Română, Loamneş, Miercurea Sibiului, Mihalţ, Ohaba, Păuca, Roşia de Secaş, Şpring şi Teiu`. Programul folcloric s-a desfăşurat apoi la Căminul Cultural din Mihalţ unde au susţinut recitaluri Ansamblul folcloric al judeţului Alba, condus de prof. Alexandru Pal, precum şi soliştii Roxana Reche, Maria Filimon, Dorina Nariţa, Floricica Moga, Cătălin Haşa, iar invitatul special al festivalului a fost interpretul Ionuţ Fulea.
„Fără îndoială, continuitatea Festivalului “Datină străbună pe Secaşe” ne confirmă interesul pe care comunităţile locale din Ţara Secaşelor îl manifestă şi îl cultivă şi în tânăra generaţie faţă de păstrarea portului popular, a obiceiurilor şi a repertoriului de melodii populare născute în această minunată zonă etno-geografică. Vă mărturisec că mă simt legat de aceste locuri prin str