Dacă acum țiganii noștri ciordesc din poșetele franțuzoaicelor, acum mai bine de o sută de ani le-am furat secretele din rețetarele lor. Azi, încă mai continuăm această practică gustoasă

Mulţi spun că gastronomia franţuzească este, de departe, cea mai rafinată din lume. Cert este, însă, modul delicat în care francezii ştiu să combine ingredientele ce au ca rezultat o mâncare al cărei gust îţi va rămâne în bolta palatină mult timp după ce te vei fi ridicat de la masă. Asta ca să nu mai vorbim de cromatica artistică a conţinutului farfuriei din faţa ta.

Evident şi noi, mai cu seamă acum mai bine de o sută de ani, francofili cum suntem, am importat de la Paris anumite tehnici de gătit care s-au brodat la fix pe bucătăria balcanico-fanariotă, care caracteriza meniul marilor case boiereşti. „Cantine de Nicolaï”, un restaurant care oricând şi-ar găsi un loc pe malurile Senei şi „Lacrimi şi Sfinţi”- crâşma moşierului Mircea Dinescu - sunt cele două localuri în care atunci când pleci regreţi că nu poţi mânca toată lista de bucate. Iar la „King’s stone”, o cramă medievală, pentru nobili din alte vremuri, îţi iei şi la pachet!

A la guerre comme a la guerre!

Un pahar de Kir vin Blanc, cu Chardonay cu câteva picături de sirop de Cassis, la 20 de lei, a fost propunerea excelentă a lui Nicolai, şeful avangardistei Cantine de Nicolai. Un restaurant - galerie de artă! Primul antreU, unic în Bucureşti, a fost un tartar de miez de crab cu lămâie, pulpă de roşie mărunţită şi cibulettes - frunză de arpagic, cu o cuşmă de guacamole în care stau înfipte două felii crocante de baghetă, cu un concasse de roşii. Alt deliciu de început, cald de astă dată, ne-a dat pe spate. Oeuf Mollet à la Truffe, două ouă moi pe un pat de hribi, pleurotus şi champignons tras la tigaie cu o ţâră de usturoi şi pătrunjel, la 49 de lei, ne-a trimis direct la Versailles, acum două secole! DE