„No money, no line”. Poate mai mult decât în momentul verdictelor troicii sau la sfârşit de lună, când se adună facturile, spaniolii, că sunt basci, andaluzi sau catalani, au simţit ce înseamnă criza anul trecut, când nu au putut vedea la televizor partida Naţionalei de fotbal – campioană europeană şi mondială – cu Belarusul, contând pentru preliminariile CM 2014.
Nu se mai întâmplase de 30 de ani, dar pe atunci din motive tehnice. Acum tehnica exista, motivele au fost pecuniare. Compania ce deţinea drepturile pentru acest meci cerea 3 milioane de euro – care au rămas 1 milion şi jumătate după negocieri, dar spaniolii îşi permiteau doar 700.000, aşa că transmisiunea a rămas în aer. Spaniolilor le-a fost astfel interzis şi unul dintre ultimele lucruri care îi ţin uniţi – fotbalul. Uniţi, pentru că una dintre temerile celor care vorbesc de separatismul catalan este Liga de Fotbal: Dacă se despart de Madrid, unde joacă Barça?
A fost un moment de acută conştientizare a crizei pe care o traversează Spania de patru ani.
Banii catalani
Criza spaniolă este resimţită din plin chiar şi de bogata Catalonie. O regiune cu tradiţie industrială, rămasă acum fără bani, nevoită să-i ceară guvernului de la Madrid. Dar înainte, catalanii au cerut o schimbare a sistemului fiscal. „Nu mai vrem ca banii noştri să ajungă la Madrid”. Este o opinie generală, motivată, spun catalanii, de nedreapta lor repartizare. Argumente se găsesc cu uşurinţă. În prezent, nu există el AVE – tren de mare viteză – între Barcelona şi Valencia, al doilea şi al treilea oraş ca mărime al ţării, dar s-au găsit bani pentru construcţia unei linii între Madrid şi La Coruña (Galicia).
Stranie coincidenţă, premierul Mariano Rajoy este din Galicia… Autostrăzile, alt măr al discordiei, se plătesc în Catalonia, Valencia, Alicante. Din Madrid spre Sevilla, însă, în Galicia sau Asturias, la
