,, …şi dintre rumâni mulţi sunt sfinţi, dară nu s-au căutat!” a rostit Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, în secolul XVII. Se ştie că foarte mulţi dintre sfinţi au renunţat să trăiască în lume, au ales anonimatul pentru a nu fi atinşi de slava deşartă. Au fost numiţi chiar ,,marii anonimi”, pentru că erau rupţi iremediabil de orice formă de recunoaştere, faimă sau avantaj lumesc egoist, de pe urma iradierii lor spirituale. În consistenta sa carte ,,Mistici din Carpaţi”, autorul Vasile Andru explică: ,,Puterea adunată de asceză anonimă se revarsă spre lume, întru zidirea sufletească a acesteia. Scrisul despre oamenii sfinţi nu înseamnă publicitate, căci nu le umfli valoarea, ci o arăţi cum este. Scrisul înseamnă memorie. Naţiile fără memorie sunt damnate să iasă din istorie.”
Tinereţea zdrobită a ,,bandiţilor mistici” şi înălţarea lor religioasă
Ştim că o parte covârşitoare a elitei intelectuale şi creştine româneşti a fost decapitată în închisorile comuniste. Regimul de tortură din temniţe a făcut sute de mii de victime, nereuşind însă să îi distrugă pe cei care şi-au conectat pâlpâirea sufletului la forţa rugăciunii şi a credinţei. Între aceştia, Valeriu Gafencu a fost numit de părintele Nicolae Steindhart, ,,Sfântul închisorilor”. În 1941, era student la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi dar şi conducătorul unui grup al Frăţiilor de Cruce. A fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Şi-a îndurat restul vieţii în închisorile Aiud, Piteşti şi Târgu Ocna, unde în 1952, a murit.
Părintele Moise de la Mănăstirea Oaşa a cercetat documente şi a adunat mărturii de la supravieţuitorii încarcerărilor din iadul comunist şi a alcătuit o carte consistentă şi edificatoare numită chiar ,,Sfântul închisorilor”. Domnia sa arată că Valeriu Gafencu, tânăr idealist şi entuziast, a făcut parte din ,,Frăţiile de cruce” în căutarea unei vie