Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top destinaţii de Ziua Îndrăgostiţilor

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Fie că este vorba despre Valentine’s Day, fie că este vorba despre mult mai tradiţionalul Dragobete, cert este că luna februarie este una dedicată cuplurilor de orice vârstă. Şi cum mai este puţin timp până la Ziua Îndrăgostiţilor, agenţiile de turism au pregătit mai multe oferte pentru cei care vor să petreacă într-un mod deosebit şi care pot să rupă câteva zile pentru o minivacanţă puţin mai deosebită. Iar pachetele special concepute pentru această ocazie sunt mai atractive, spun turoperatorii în turism, fiindcă hotelierii le pregătesc, de regulă, cuplurilor tot felul de suprize.

Veneţia

Cu străduţele ei înguste, cu gondolele care abia aşteaptă să îşi plimbe doritorii, cu siguranţă Veneţia este una dintre primele destinaţii care vin în minte atunci când este vorba de o escapadă romantică. Şi această destinaţie poate fi cu atât mai atractivă cu cât în această perioadă are loc şi celebrul Carnaval. Podul Rialto şi Piaţa San Marco sunt locuri pline de viaţă, iar cei care vor să stea numai să observe agitaţia specifică perioadei de carnaval, se pot opri la cea mai veche cafenea din Veneţia – Florian. Mai ales că orchestra Caffe Concerto Strauss, foarte apreciată de melomani şi nu numai, este formată din români.

Preţul pentru patru nopţi de cazare la un hotel de trei stele tradiţional în stil veneţian şi zbor inclus este de aproximativ 300 de euro.

Paris

Anual aproximativ 28 de milioane de vizitatori vin să vadă Parisul şi, dintre aceştia aproximativ 17 milioane, aproape cât populaţia României, sunt străini. Iar oraşul luminilor pare să fi fost făcut special pentru cei romantici, de aceea, o evadare de Sfântul Valentin în capitala Franţei nu va putea crea nimănui teama că nu vor avea suficiente lucruri de făcut. Fie se poate lua o cină romantică în vârful Turnului Eiffel, fie pe unul dintre vaporaşele care travers

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura Dianei Șoșoacă, respinsă de BEC. George Simion, validat în cursa pentru Cotroceni

Wall-Street.ro acum 11 minute
Biroul Electoral Central a respins candidatura liderului partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Iovanovici-Şoşoacă, fiind validat dosarul de candidatură al liderului AUR, George Simion. Preşedinta SOS România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a anu

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 51 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 43 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum o ora
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum o ora
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°