Cel dintâi sentiment pe care îl încerc la finalul lecturii vreunei cărți scrise de arhiviști este acela de regret: mare păcat că astfel de scrieri au o circulație fatalmente limitată, apar în tiraje simbolice și presa le acordă atât de puțină atenție! N-ar trebui să le ocolească mai ales cei care cred că românii ar fi un popor trecut prin istorie precum gâsca prin apă și că majoritatea evenimentelor majore aici, la Carpați și Dunăre, n-ar fi de sorginte autohtonă.
Un masiv volum intitulat „Acta Bacoviensia” a apărut zilele acestea sub egida Arhivelor Naționale din Bacău. Anuarul băcăuan, ajuns la nr. 7, pare a fi rodul firesc al colaborării cu istoricii ieșeni (din cei cinci membri ai Consiliului științific, trei sunt de la Iași, unul de la Bacău și al cincilea din Covasna-Harghita); funcționează, probabil, și un anume mecanism al afinităților elective, câtă vreme autorii astfel grupați provin, de această dată, din toate zonele țării, publicația băcăuană rămânând locală doar prin titulatură. Este imposibil de menționat fiecare contribuție (tabla de materii se înșiră pe patru file!) dintr-un op de 600 de pagini, în care afli peste 50 de semnături. Se poate, însă, încerca o apreciere cu caracter general: ne aflăm în fața unor cercetări amănunțite și merituoase, de reală ținută științifică, menite să lumineze cotloane umbrite, ori chiar deplin necunoscute, ale istoriei naționale în expresia ei vie, palpabilă și pilduitoare.
Prea multe nu știm despre noi înșine, prea multe-s întâmplările care zac arhivate în așteptarea unei ipotetice revelări, de prea puțin răgaz și mijloace dispunem, prea am dirijat, în ultimele două decenii, investigarea documentului doar în scop politic imediat! Cum n-avem spațiu pentru o autentică recenzie de carte („Acta Bacoviensia” ar merita-o cu prisosință!), spicuim de ici, de colo, vechi... noutăți ce pot interesa publicul cel ma
