În noiembrie 1969, Hawkwind se născu din eforturile lui Dave Brock (singurul membru fondator care a activat de-a lungul întregii existenţe a trupei), care şi-a convins şi prietenii Nik Turner şi Michael „Dik Mik” Davies să fie printre membrii fondatori (Nik şi Mik, ca prieteni ai lui Dave, orbitau în siajul formaţiei, că tot vorbim de rock spaţial, nu de rock-trotinetă, nu?, fiind parte a suportului tehnic pentru grupul ce sta să se formeze: Nik era proprietar de dubiţă auto, Dik le avea cu electronicele, ca operator instrumente electronice, deci… buni pentru cauză!). Dave a fost cu atât mai bucuros să-i aibă în grup pentru că ştiau ceva muzică: Turner studiase doi ani de „flaute, clarinete şi saxofoane” (adică, de-ale gurii, să trăiţi!), iar Dik-u’ cânta la diferite instrumente cu clape, inclusiv la niscai audio generatoarele atât de la modă în epoca de piatră a muzicii electronice.

Dacă ne luăm după bârfele vichipedistei, denumirea de Hawkwind vine fie din obiceiul – to hawk, în engleză – lui Nik Turner, cel ce avea ticul de a-şi curăţa gâtlejul, des, de mucus, înainte de a vorbi, fie din excesiva flatulenţă etalată, tot de Nik, în turneele alături de cei ce urmau să devină Hawkwind, fie de la una din istorioarele lui Michael Moorcock, scriitor englez şi de sci-fi (câştigător, în 1967, de premiu Nebula), cel ce i-a însoţit pe „hochinzi” în turnee, anii ‘70, şi care apare pe diferite albume ale grupului, chiar şi pe două LP-ul live „Space Ritual”. Cert este că Moorcock, deşi ar fi putut să se împăuneze cu aşa glorie, a negat că trupa şi-ar fi luat numele de la nuvela lui şi nu văd de ce n-ar fi sincer.

De-a lungul atâtor ani, Hawkwind a activat în zeci de configuraţii: unii au fost pasageri, alţii, chiar dacă au stat relativ puţin ca timp, au rămas de-a pururi în istoria trupei: Terri Ollis, Simon King, chiar şi legendarul Ginger Baker (baterie), Del