Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creșterea proastă de la Băsescu și posibila creștere proastă de la Ponta. Dincolo de dezamăgiri

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Întors de la Bruxelles, președintele Traian Băsescu a anunțat că România a obținut ”cea mai mare creștere procentuală” (de aproximativ 18%) față de sumele alocate în exercițiul bugetar anterior al Uniunii Europene. Deranjant și iritant, în primul rând, nu e faptul că Traian Băsescu nu a obținut ceva în plus față de precedentele negocieri ale bugetului european (Victor Ponta a recunoscut că nu poate afirma că ar fi putut obține mai mult dacă el ar fi reprezentat România), ci faptul că un eșec prezentat cu note triumfaliste. Asta pentru că așa-zisa creștere (procentuală) e cel mai fals și manipulativ indicator posibil atâta vreme cât se raportează la un fost buget minimal (comparativ doar cu al Bulgariei).

Creșterea procentuală nu ajută România să recupereze diferențele de dezvoltare față de celelalte țări ae Uniunii Europene, ci garantează stagnarea și menținerea status-quo-ului. Prelungirea lui cel puțin până în 2020. Iar exemplul cel mai dur vine din agricultură unde termenul la care subvențiile acordate în România ar fi trebuit să ajungă să fie egale cu cele din restul UE a fost prelungit de la 2014 la 2020. Până în momentul aderării României, agricultorii din unele state europene au beneficiat aproape patru decenii de subvenții, perioadă în care au avut posibilitatea să se tehnologizeze, să-și dezvolte infrastructura și mecanismele de absorbție a subvențiilor. Pentru a reduce din diferențe, agricultorii români ar fi avut nevoie de subvenții oricum mai mari decât cele primite în continuare de cei care beneficiaseră deja de ele timp de patru decenii. Dar, timp de șapte ani, au rămas mai mici și vor rămâne mai mici cel puțin încă șapte ani. Această stare de fapt nu doar că nu va reduce decalajele, ci le va accentua.

Situația nu se mai poate schimba. Bugetul e bătut în cuie, cu ăsta defilăm până în 2020. Și, din acest punct de vedere, sunt prea puțin im

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 26 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 41 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 48 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°