Ştiam că e lichea, deşi m-a păcălit de două ori să-l votez şi l-am votat...Am crezut în minciunile sale vizionare, sociale, vrăjeala aia de doi bani; în lozinca aia cretină şi mincinoasă cu ”să trăiţi bine”. Când bine nu o duce decât gaşca lui de asfaltangii ai neamului. Eu, care-l ştiam oarecum, chiar am crezut că voi trăi mai bine cu el, ca preşedinte. Nu sunt singurul român dezamăgit de preşedintele meu.
Nu îi reproşez grobianismul acela din prima noapte când a dus sticla de şampanie la gură ca ultimul drojdier, nici dacă-i săreau mucii din nas or vomita pe podium, era alesul meu drag. Părea că e ”de-al nostru, din popor.” Poate că este din popor, din topor, poate că este... dar CU poporul nu mai e de mult. Mai grav, a devenit un soi de duşman al propriului norod. Poate că nu a fost niciodată cu neamul, dar a ştiut să disimuleze. Căci, îmi este greu să suport - intelectual, cadru universitar, creator, jurnalist român, un român normal în ultima instanţă - un comportament de-a dreptul deviant din partea preşedintelui meu. Jignitor, insultător la adresa românilor.
Căci, iată, apare scandalul steagului maghiar, al autonomiei secuieşti, provocarea ordinară şi urinară a unui ambasador care poate fi orice: provocator, orbitor, malaxor, sau găinar, mercenar, closetar, poponar, marinar, numai ambasador nu. Ambasadorul ăsta pârlit joacă rolul danciului care, dacă treceai pe la el prin mahala îţi cerea o ţigară, tu spuneai că nu ai, el te-njura , tu-i dădeai un şut în cur, el ţipa şi atunci ieşea gaşca de gealaţi: ”de ce dai, mă, în copil ?” etc. Băsescule, am fumat ţigara asta.
Toată media românească urlă. El tace. E isterizată. El tace. Părem a fi în prag de război - ... te las cu bine, mamă!..., treceţi batalioane Carpaţii,...la arme, la arme!... El tace. Mortu-n păp’şoi, bre! Tace, tace tace!
De fapt, tot ”conflictul” îl văd a fi diversiune subtil