Adrian Falub şi-a mai luat un răgaz de două zile înainte de a-şi intra cu adevărat în pâine în acest an la UTA. Chiar dacă s-a prezentat la reunire şi a fost prezent la majoritatea antrenamentelor echipei, inclusiv la amicalul cu „satelitul” lui Mutică, „principalul” arădenilor nu s-a implicat efectiv, aşa cum a făcut-o „secundul” Dan Stupar.
Însă, după ce Adrian Marţian i-a garantat verbal lui Giovanni Catanzariti că va finanţa clubul începând de săptămâna viitoare, Falub se va îmbrăca din trening de luni, la revenirea de la Cluj. Echipa „textilistă” va intra într-un soi de semi-cantonament pe plan local, pregătitor pentru stagiul de pregătire din Antalya, pe care noua conducere a UTA-ei s-a angajat să-l ofere în jurul datei de 20 februarie.
Aşa cum spunea vineri, Falub va demara şi campania de achiziţii cu atacantul Ovidiu Stoianof. Fostul atacant al Craiovei este aşteptat de luni Arad, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru cel mai valoros fotbalist al lotului „textilist”. „Laso a fost înştiinţat să se prezinte de luni la antrenamentele echipei. Teoretic, el trebuia să sosească odată cu Patrice (n.a. Feussi), dar vine de la o distanţă mai mare şi l-am înţeles până acum”, a spus tehnicianul „alb-roşiilor” despre mijlocaşul de buzunar care a schimbat total jocul echipei din momentul în care s-a pus la punct cu pregătirea fizică. Probabil, pe parcursul săptămânii trecute, la Arad vor mai sosi doi, atacanţi, un portar şi un mijlocaş.
Sursa: Sport Arad
Adrian Falub şi-a mai luat un răgaz de două zile înainte de a-şi intra cu adevărat în pâine în acest an la UTA. Chiar dacă s-a prezentat la reunire şi a fost prezent la majoritatea antrenamentelor echipei, inclusiv la amicalul cu „satelitul” lui Mutică, „principalul” arădenilor nu s-a implicat efectiv, aşa cum a făcut-o „secundul” Dan Stupar.
Însă, după ce Adrian Marţian i-a garantat