700 de lei. Aceasta este mita pentru care profesorul universitar din Braşov, Lazăr Onisâi, a ajuns în arest, în urma unui flagrant organizat de procurorii Parchetului Tribunalului. Potrivit acestora, suspectul a discutat, la telefon, cu o tânără care s-a dat drept studentă, dar, în realitate, era investigator sub acoperire. Fata i-a cerut să o ajute să promoveze proba orală a unui examen programat săptămâna viitoare. Profesorul, obişnuit se pare cu astfel de practici, nu i-a cerut niciun detaliu fetei, cu care s-a întâlnit, în centrul oraşului. Tânăra a urcat în maşina dascălului şi i-a dat acestuia 700 de lei. A primit, la schimb, un bilet cu subiectele de examen. Profesorul i-a explicat că, indiferent de biletul pe care-l va alege în ziua testului, ea să scrie subiectul deja rezolvat pe bilet. În acel moment au intervenit procurorii, care l-au încătuşat pe dascăl. Anchetatorii au făcut percheziţii la locuinţa suspectului, de unde au ridicat cataloage de la Facultatea de Medicină din Braşov, dar şi suma de 10 mii de lei noi. Profesorul nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. În caz de vinovăţie, el riscă între 3 şi 12 ani de puşcărie. Lazăr Onisâi are 57 de ani. Acesta a deţinut funcţii importante în cadrul Facultăţii de Medicină din Braşov. Iar în prezent este director al Centrului de cercetari fundamentale și strategii în medicină.
700 de lei. Aceasta este mita pentru care profesorul universitar din Braşov, Lazăr Onisâi, a ajuns în arest, în urma unui flagrant organizat de procurorii Parchetului Tribunalului. Potrivit acestora, suspectul a discutat, la telefon, cu o tânără care s-a dat drept studentă, dar, în realitate, era investigator sub acoperire. Fata i-a cerut să o ajute să promoveze proba orală a unui examen programat săptămâna viitoare. Profesorul, obişnuit se pare cu astfel de practici, nu i-a cerut niciun detaliu fetei, cu ca