Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţie economică în cadrul proiectului transfrontalier REGIOMarketing

Publicat in Gazeta de Nord Vest, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Consiliul Judeţean Satu Mare a organizat ieri, la Grand Mall, o expoziţie economică în cadrul proiectului REGIOMarketing – Mijloace de poziţionare economică pentru atragerea investiţiilor în judeţele Szabolcs-Szatmar-Bereg şi Satu Mare. În afară de cei zece expozanţi, din aproape toate domeniile de activitate, la manifestare au mai fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, directorul Direcţiei de Dezvoltare Regională din cadrul Consiliului Judeţean, Cristina Ştern, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, şi city-managerul Dan Băbuţ.

După ce Cristina Ştern a spus câteva cuvinte introductive despre proiectul derulat în parteneriat de judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmar-Bereg, preşedintele Adrian Ştef a arătat că atât proiectul în sine cât şi expoziţia de ieri sunt foarte importante pentru cele două judeţe în vederea organizării unei grupări teritoriale în care agenţii economici să se cunoască şi să fie atrase fonduri europene de dezvoltare. “Este mai mult decât o expoziţie. Prin acest eveniment este reprezentat modul de a gândi despre economia judeţului Satu Mare şi despre viitorul său. Proiectul în cadrul căruia este organizată expoziţia oferă o vedere de ansamblu asupra resurselor celor două judeţe, posibilitatea ca firmele de ambele părţi ale frontierei să se cunoască şi poate fi creată o grupare teritorială pentru atragerea de fonduri europene. Asigur agenţii economici din această zonă de tot sprijinul Consiliului Judeţean pentru a accesa astfel de fonduri”, a mai spus Adrian Ştef.

La rândul său, viceprimarul Marcela Papici, după ce a transmis salutul primarului Dorel Coica, a precizat că se bucură că această expoziţie a fost organizată în municipiul Satu Mare şi că salută acţiunea, organizatorii acesteia şi expozanţii, asigurându-i totodată de tot sprijinul Primăriei municipiului Satu Mare. Apoi

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 6 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 4 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 12 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Informări publice - 28 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cu sediul în Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, tel: 0268515777, fax: 0268222012, e-mail primaria@primaria-zarnesti.ro, legal reprezentată de Alexandru Lucian Igrişan în calitate de primar, anunţă publicul int

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 4 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 4 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 11 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 6 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Vremea

București
acum

lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
mie.

8°/22°
joi

13°/23°
Iasi
acum

lun.

5°/19°
mar.

6°/20°
mie.

11°/23°
joi

15°/22°
Constanta
acum

lun.

4°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

lun.

9°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°