Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un jandarm a doborât recordul naţional la flotări

Publicat in Gandul, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Un jandarm de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Cluj a doborât, sâmbătă seară, recordul naţional la flotări, făcând 1.419 flotări în 49 de minute, faţă de 1.300, cât era vechiul record stabilit în acelaşi interval de timp, în octombrie 2012, de un sportiv din Galaţi.

Jandarmul, Adrian Petre, a executat, sâmbătă, 1.419 flotări în serii de câteva zeci, într-un interval de 49 de minute.

"A fost o presiune fantastică, puteam să ratez, puteam să câştig. A fost un experiment extraordinar, nu se compară cu nimic altceva. A fost, de asemenea, şi un efort extraordinar. Mi-am planificat o strategie, cu mai multe serii de flotări", a spus Petre la finalul evenimentului, organizat la un local din Cluj-Napoca şi la care au luat parte şeful IJJ Cluj, general Aurel Litan, mentalistul Cristian Gog, dar şi fostul deţinător al recordului naţional, Doru Dorobăţ.

Recordul de flotări i-a aparţinut lui Doru Dorobăţ, un sportiv din Galaţi, acesta executând în octombrie 2012 un număr de 1.300 de flotări în 49 de minute.

Plutonierul major Adrian Petre are 36 de ani şi spune că s-a antrenat pentru doborârea recordului începând cu luna noiembrie 2012, făcând câte 300 de flotări în fiecare dimineaţă. El este angajat din anul 2006 la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Cluj, ca subofiţer operativ care asigură paza la Curtea de Apel.

Face judo şi sambo, devenind campion mondial la sambo în 2008 şi 2011. La Campionatul Mondial de Sambo din Maroc din anul 2012 a obţinut locul trei, deşi s-a accidentat la un picior în ultimul meci.

Un jandarm de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Cluj a doborât, sâmbătă seară, recordul naţional la flotări, făcând 1.419 flotări în 49 de minute, faţă de 1.300, cât era vechiul record stabilit în acelaşi interval de timp, în octombrie 2012, de un sportiv din Galaţi.

Jandarmul, Adrian Petre, a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 57 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

VIDEO Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta

G4Media acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta, în cadrul vizitei pe care o efectuează cu ocazia întâlnirii miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria pe tema Schengen. Biroul de

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 52 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 27 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 33 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°