Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duhovnicii României. Impresionantele poveşti de viaţă ale oamenilor care ştiu păcatele a milioane de români. Sfaturile lor pentru a ne găsi fericirea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Sunt cunoscuţi printre credincioşi drept preoţi cu har. Sunt oamenii în care, după Dumnezeu, ne punem, de cele mai multe ori, toată speranţa. Sunt cei la care mergem şi când ne este bine, dar mai ales când viaţa ne pune la pământ. www.adevarul.ro vă prezintă cele mai frumoase poveşti ale preoţilor din ţară care atrag spre credinţă milioane de români.

Preasfinţitul Virgil Bercea, episcopul pe care Papa Ioan Paul al II-lea l-a ţinut de mână când a venit în România. Din copilărie a avut chemare spre Dumnezeu. Cum vremurile nu-i permiteau să-L slujeacă în libertate, a ales să urmeze Agronomia, dar nu a renunţat nicio clipă la Credinţă şi la Biserică. Familia sa este greco-catolică, iar mama a fost cea care i-a împreunat mâinile pentru rugăiune. Cardinalul Alexandru Todea a fost unchiul său, şi a fost cel care l-a sprijinit atunci când a ales să urmeze drumul Bisericii. Întreaga poveste a Preasfinţitului Virgil Bercea, Episcopul din Oradea, cel care le-a ascuns chiar şi părinţilor că este preot şi care era chemat de Papa Ioan Paul al II-lea să-I citească texte în română, v-o spunem AICI.

Cuvântul lui Dumnezeu în lumea tăcerii: preotul Petru Haşegan din Alba Iulia slujeşte pentru persoanele cu deficienţe de auz. Preotul Petru Haşegan este singurul din judeţul Alba şi unul dintre puţinii din România care au ales această modalitate de a transmite cuvântul Domnului. Lucrează în folosul persoanelor cu handicap la Aşezământul “Sf. Meletie” din Alba Iulia. La Capela centrului se oficiază liturghia în limbaj mimico-gestual, pentru cei aproximativ 30 de credincioşi cu deficienţe de auz care iau parte constant la slujbă. Preotul Petru Haşegan slujeşte pentru comunitatea surzilor din 2004, oficiază Sfînta Liturghie, cununii sau înmormântări. Părintele ne-a spus întreaga poveste a slujbelor care îi atrag spre rugăciune pe cei loviţi de soartă.

Părintele Ioan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 38 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Care ar putea fi cauza morții lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu. Presa italiană a publicat filmul tragediei

Cancan acum 4 ore
Felix Baumgartner, temerarul austriac devenit faimos în 2012 după ce a sărit din stratosferă, a murit joi, în timpul unui zbor cu parapanta. Iubitul Mihaelei Rădulescu se afla în Italia la momentul morții, iar, din primele informații, se pare că ace

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°