interviu apărut în Dilema veche nr. 104 / 2005
Am fost prin preajma lui Quijote, şi - aşa e - foarte des m-am crispat. Dar nu pentru că eram luat la întrebări, ci pentru că nu puteam pune întrebări. Quijote von Ada Milea îţi ia pămîntul de sub picioare. E „concertul” (pe CD la A&A Records) care te scoate din falsul mit, „concertul” care te ţine de mînă cu Sancho, omul acela exact ca şi tine. Despărţirea de înaltele idealuri quijoteşti pentru mult mai lumeştile sanchisme, reale şi normale, surprinzătoare şi accesibile (hmm...) a fost un şoc. Nu mai asistam la mitizarea deşănţată (Quijote cel mare, Quijote cel simbolic, Quijote cel de neatins şi de neînţeles). Quijote e elevul mai slab al lui Sancho. Acum de departe auzim şi paşii lui Robinson pe Insulă. Ceva sunete din Aventurile lui Habarnam (cu premiera la Teatrul Odeon) sosesc prin Send file/Receive file pe Yahoo Messenger. Şi dacă am pierdut casetele piratate de pe care o ascultam pe Ada Milea prin 1998, asta nu înseamnă că acum nu furăm, involuntar, şi ascundem, numai pentru noi, bucăţele din spectacolul Ada.
Mi-e foarte greu să te întreb despre Quijote...
Lasă că răspund fără să mă întrebi. Nu vezi că abia aştept să-ntîlnesc interlocutori răbdători, buni ascultători ai poveştilor mele quijotice? Pot să-ncep? Încep. Îl iubesc pe Cervantes! De fapt, am o mulţime de morţi preferaţi, dar el e printre preferaţii principali. Citindu-l, recitindu-l, citind şi cele scrise de unii din celebrii lui cititori, m-am pomenit încercînd să-i transform cartea într-un soi de… hm… să-i spunem „concert”, deşi nu e chiar concert. De două ori am eşuat în secret (nici măcar mie nu-mi plăceau rezultatele strădaniilor), dar a treia oară am luptat mai bine cu doborîtoarele mele îndoieli.
Cum s-a construit spectacolul Quijote? Din cîte mi-ai povestit, e un întreg roman. De aventuri, fireşte.
A treia mea înce
