Dincolo de pasajele forţate, de manual exemplar al devenirii ca jucător, cartea "tunarului" e un portret în mişcare al fotbalului britanic şi relatarea sinceră a unei ascensiuni cu ghinioane şi lecţii de cuminţenie.
Speranţă a fotbalului englez, om de aur pentru Arsene Wenger la Arsenal. Walcott va împlini abia peste o lună 24 de ani iar autobiografia lui a născut uimire la fel cum au făcut-o cei mai importanţi paşi din cariera lui de jucător. În lotul Angliei la CM 2006 deşi nu bifase nici un meci în Premier League. Erou şi "accidentat de serviciu" la Arsenal. Cel mai tînăr în tot ce-a făcut prin sportul pe care mărturiseşte că nu în înţelege tot timpul, aşa cum arată azi.
Antrenează-te cu Henry!
Deşi e groasă de parcă strînge două vieţi, măcar una de jucător decent şi alta de antrenor respectabil, autobiografia lui Walcott poate fi citită în cîteva ore. Are superficialitatea comercială a cărţilor scrise cu/despre eroii contemporani ai sportului şi pasaje largi cu amintiri comune cititorului microbist. Dar dincolo de haină stă mărturia crudă şi provocatoare a unui puşti teribil.
Nu o să vă spun prea multe despre el, aş traduce nedrept miza cărţii. Dar e o altfel de confesiune şi asta face toţi banii: pentru că Theo e atipic, cu originile lui jamaicane şi privirea ruşinoasă, pentru că te face să creşti în Academia lui Southampton, coleg de cameră cu Gareth Bale, şi apoi să furi meserie, din fiecare pagină, la antrenamentele cu Henry şi Pires de la Arsenal.
Cînd adversarul tău e favoritul prietenei
Şi este, în fond, cartea unei supravieţuiri. Prezenţa lui Walcott la CM 2006 a fost contestată în cartea lui Gerrard, relaţia lui cu Mel respiră printre şabloanele iubirilor de fotbalist din Insulă în care presa e mai activă decît protagoniştii. Vi se par locuri comune? Umorul lui Theo te face să le trăieşti în cea mai veridică formă la
