Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Scandal cu scântei într-un sat din comuna Bistra. Un localnic şi-a dat foc la gospodărie, după ce s-a certat cu soţia

Publicat in Alba24, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Pompierii din Cîmpeni au intervenit, sâmbătă, la un incendiu izbucnit într-un sat din comuna Bistra. Un bărbat din localitatea Tolăceşti şi-a dat foc la gospodărie, după ce s-a certat cu soţia. Au ars în incendiu locuinţa din lemn, o parte din şură şi un grajd.

Pompierii militari nu au avut o intervenţie uşoară, având în vedere că în zonă drumul este greu accesibil. Au fost nevoiţi să meargă pe jos pe o distanţă de un kilometru. Au găsit în flăcări casa construită din lemn, şura şi grajdul în care se aflau şapte vite şi patru porci.

Au asigurat perimetrul, pentru a nu fi distruse de incendiu şi bucătăria de vară şi fânul depozitat în apropiere, neexistând pericolul ca focul să se extindă şi la proprietăţi învecinate, din cauza distanţei mari între locuinţele din zona respectivă de munte.

Au descoperit că focul a fost cauzat de proprietarul gospodăriei, care avusese certuri conjugale. Au intervenit pentru salvarea unui bărbat cu handicap locomotor, care locuia în casa cuprinsă de flăcări. Omul a fost preluat cu o maşină de teren şi apoi de o ambulanţă, după ce a fost dus de pompieri, pe braţe, de la locul incidentului. A fost transportat ulterior la Spitalul Orăşenesc Cîmpeni.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, “în data de 10.02.2013, poliţiştii Postului de Poliţie Bistra au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de B.N., un bărbat de 52 de ani, din localitatea Toloceşti, judeţul Bistra care în data de 09.02.3013, în jurul orelor 1500, a provocat un incendiu la locuinţa sa.

În urma incendiului au fost distruse în totalitate casa de locuit şi cele două anexe, în care se aflau 2 boi, 3 vaci, 2 viţei şi 2 porci, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 350.000 lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul a provocat incendiul datorită faptului că se află în divorţ cu soţia sa.

B.N. a fost prezentat Parchetului

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 26 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 8 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°