Când vorbim despre minorităţi naţionale, mai ales în relaţia cu Ungaria, este bine să semnalăm câteva fapte. Pentru a înţelege şi a compara.
De ani buni, autorităţile maghiare refuză să aprobe amplasarea statuii lui Andrei Şaguna la Jula, justificând acest refuz prin împotrivirea la acest demers a populaţiei maghiare din oraş. Încăpăţânarea maghiară – despre care am mai scris în EVZ - este de neînţeles.
E vorba doar de un mic bust în faţa bisericii româneşti! În problema mult-trâmbiţatelor plăcuţe bilingve, nici aici standardul nu este egal. Autorităţile refuză să marcheze itinerariul cultural al românilor în Budapesta, împotrivirea ducându-se pe nivelul textului de pe plăcuţe. De exemplu, nu sunt de acord ca Octavian Goga să fie trecut ca fiind altceva decât „traducător în română al operei lui Imre Madach”, Eminescu să fie trecut doar ca poet, nu şi ca publicist, iar despre altul spun că, din punctul lor de vedere, „ăla n-a fost compozitor” etc.
Finanţarea bisericii româneşti este şi ea o gogoriţă propagandistică, exemplul clar fiind situaţia finanţării renovării complexului parohial din Budapesta. Partea ungară trebuia să vină cu o finanţare egală cu cea a părţii române. Partea română a acordat aproximativ 200.000 de euro, în anul 2009. Partea maghiară n-a dat nimic!
Să reţinem şi un lucru extrem de important! Spre deosebire de statutul pe care îl are UDMR-ul în România, minoritatea românească din Ungaria este lipsită, ca şi toate celelalte minorităţi naţionale şi etnice recunoscute de statul ungar, de reprezentare parlamentară, chiar dacă acest drept este prevăzut în Constituţia ungară. Au doar dreptul, prin lege, să participe la viaţa politică şi structurile de conducere locală.
A vorbi în Ungaria despre învăţământ în limba română este o exagerare evidentă, deşi, statistic, există o reţea de instituţii de învăţământ aşa-zis românesc, de l