Declaraţia aparţine liderului grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, deputatul Mate Andras. El a fost prezent astăzi la conferinţa de alegeri a noului preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Teritoriali ai UDMR B-N. Mate Andras a făcut la Bistriţa mai multe consideraţii cu privire al scandalul "steagului secuiesc" dar şi despre regionalizarea teritoriului românesc. Liderul maghiar clujean a subliniat faptul că nu se poate vorbi de regiuni până "nu se modifică Constituţia în forma şi fondul ei". -AA+A
Mate Andras: Nu putem vorbi de o regionalizare corectă decât după modificarea Constituţiei şi reorganizarea judeţelor Mate Andras a explicat faptul că proiectul UDMR care vizează regionalizarea României în 16 regiuni nu face referire la unităţi administrativ-teritoriale, fiind vorba de "unităţi statistice" şi care sunt prevăzute în legislaţia Uniunii Europene: "Până nu văd un proiect legislativ din parte Guvenului, nu pot să exprim o poziţie concretă şi corectă, dar, dacă nu reuşim să facem un pas înainte şi să eliminăm tot ceea ce înseamnă diferenţe economice între regiunile de dezvoltare, nu are rost să facem comentarii", a subliniat Mate Andras.
Contextual, liderul maghiar a precizat că modificarea Constituţie trebuie să vizeze şi modificări permisibile în ceea ce priveşte judeţele, ca formă de organizare teritorială, "în sensul în care acestea ar trebui să arate altfel, mai ales dacă vorbim de o regionalizare aşa cum ar dori Bruxelles-ul".
Regiunea Autonomă Maghiară, un precedent?
Întrebat dacă existenţa Regiunii Atonome Maghiare din timpul regimului stanilist al lui Gheorghe Ghoerghiu Dej ar putea fi considerat drept precedent şi invocat de liderii maghiari în momentul când se va produce regionalizarea, Mate Andras nu a exclus un asemenea lucru, dar a spus că atunci exista o altă Constituţie: "Orice formă de organizare care