Poliţiştii argeşeni au întocmit un cerc de suspecţi în cazul jafului armat de la o sucursală BRD din Piteşti, până sâmbătă după-amiază în acest caz fiind audiate 12 persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Este o anchetă în desfăşurare condusă de inspectorul-şef şi sunt implicaţi poliţişti de la mai multe structuri: investigaţii criminale, ordine publică, circulaţie şi criminalistic. Avem un cerc de suspecţi, au fost
Înregistrările video de pe camerele de supraveghere nu au fost făcute publice, iar poliţiştii spun că reprezentanţii băncii nu au comunicat până acum ce sumă a fost furată, primele date arătând că aceasta s-ar ridica la 10.000 de lei.
Conform sursei citate, poliţiştii continuă cercetările în acest caz şi audierea persoanelor suspecte, fiind menţinute filtrele rutiere în tot judeţul Argeş.
Un jaf armat a avut loc, vineri seară, la o filială a BRD din cartierul Trivale din Piteşti.
Potrivit poliţiştilor, o persoană cu faţa acoperită a pătruns în sediul băncii, spre sfârşitul programului, şi a ameninţat-o cu un pistol pe angajata care număra banii. Ulterior, a furat suma din mâna acesteia, dar şi banii din sertar şi a fugit spre o maşină în care îl aşteptau doi complici, toţi trei plecând apoi cu autoturismul într-o direcţie necunoscută.
În bancă se mai afla şi o altă angajată, care în momentul atacului era într-o altă încăpere şi care, auzind strigătul bărbatului, a acţionat butonul de panică.
Potrivit unor surse judiciare, angajata băncii va fi cercetată pentru neglijenţă în serviciu întrucât din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că femeia nu şi-ar fi desfăşurat activitatea în condiţii de siguranţă, fiind cu uşa deschisă în timp ce număra banii.
Filiala băncii avea contract cu o firmă de pază şi avea camere video de supraveghere care erau funcţionale.
Poliţiştii argeşeni au