Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia Teleorman: Nu se confirmă sesizările în cazul copilului de şapte ani care ar fi fost violat

Publicat in Antena 3, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Update 13:30 - Poliţia Teleorman a anunţat, sâmbătă, că nu se confirmă sesizările în cazul copilului de şapte ani care ar fi fost violat în toaleta internatului unei şcoli din Alexandria, precizând că medicii legişti au concluzionat că băiatul nu are leziuni specifice unei agresiuni sexuale.

Într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, reprezentanţii Poliţiei Teleorman spun că au fost făcute cercetări la unitatea de învăţământ din Alexandria, în baza celor sesizate de tatăl copilului, care a reclamat că fiul său a fost violat în toaleta şcolii, şi că au fost audiate mai multe persoane.

De asemenea, copilul a fost supus unui examen medical la camera de gardă a spitalului din Alexandria, iar ulterior la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, medicii concluzionând că băiatul nu are leziuni specifice unei agresiuni sexuale.

Conform sursei citate, au fost ridicate înregistrările video ale camerelor de luat vederi din incinta şcolii şi din exteriorul clădirii, iar în urma vizionării acestora "nu au fost identificate persoane sau activităţi suspecte în intervalul orar în care s-ar fi putut produce fapta".

Poliţia Teleorman mai precizează că în acest caz vor fi continuate cercetările, iar copilul va fi supus şi unei expertize psihiatrice.

-----

Părinţii unui copil de şapte ani au reclamat la Poliţie că fiul lor a fost violat în toaleta internatului Şcolii Generale "Ştefan cel Mare" din Alexandria, poliţiştii şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean declanşând o anchetă în acest caz,.

Primele date ale poliţiştilor arată că bunica băiatului a fost cea care a sesizat că nepotul său are probleme dupa ce acesta a revenit acasă de la şcoală, iar întrebat despre ce este vorba copilul a spus că a fost violat în toaleta internatului şcolii. Ulterior, femeia i-a anunţat pe părinţii băiatului, ia

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 56 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica, își donează 20% din SALARIU către statul român

Gandul acum 14 ore
Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, a anunțat că își donează 20% din salariu către statul român „pentru inițiative relevante în acest domeniu strategic”. Anunțul vine după ce și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că și-a tă

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 9 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°