Din 2011, Lady Gaga îşi promovează hiturile prin intermediul tuneului mondial „Born This Way Ball“. Evenimentul, însă, este un alt pretext pentru ca vedeta să-şi îndeplinească dorinţele excentrice.
Cât timp a călătorit pentru a-şi promova hiturile „Bad Romance“, „Marry The Night“ şi „Judas“, Gaga a depus un efort considerabil pentru a face faţă programului intens de recitaluri. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care ea s-a îngrăşat mai bine de zece kilograme. Totuşi, pentru a-şi facilita munca, artista a avut câteva cerinţe bizare, pentru caravana din turneu.
Dacă spectacolul s-a bazat pe un scenariu complex, cu un castel al groazei şi o groapă a monştrilor pentru admiratori, în culise, artista a optat pentru un decor „glam rock“. Potrivit „Celebuzz“, în camerele sale au fost amplasate canapele albe de piele, draperii negre din satin şi trandafiri. La acestea s-au adăugat şi câteva postere vechi cu idolii ei, interrpetul britanic David Bowie, formaţia Queen, Elton John şi cântăreaţa americană de jazz Billie Holiday. Mai mult, un manechin cu păr pubian roz a devenit personajul nelipsit din culisele turneului.
Stil de viaţă la nivel înalt
În ceea ce priveşte mâncarea, artista a consumat, cu predilecţie, hrană bio, pregătită de bucătarul ei personal. Biscuiţii cu unt şi seminţe de in, pâinea integrală, laptele organic, gemul de căpşuni şi ceaiul de lemon grass nu au lipsit, iar la acestea, Gaga a adăugat Coca-Cola, energizante şi mai multe tipuri de vin.
Imagine din concertul susţinut în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. FOTO Pappics
Vedeta a avut acces non-stop la sălile de fitness ale hotelurilor în care s-a cazat, iar dacă nu a vrut să se deplaseze către centrul de recreaţie fizică, sala de sport s-a mutat la ea în cameră, căci ea a cerut să-i fie instalate aparate eliptice în sufragerie. Tot în hoteluri, a benefic