Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii din Alba vor două organisme care să conducă patidul la nivel central. Vezi ce propun la Congresul Extraordinar

Publicat in Alba24, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Două organisme de conducere centrală a PNL, unul pentru deciziile strategice și unul pentru deciziile rapide. Aceasta este propunerea liberalilor din Alba pentru modificarea Statutului PNL, ce va fi dezbătut în Congresul extraordinar ce va avea loc la București în zilele de 22 și 23 februarie 2013. Din Alba vor participa 32 de delegați, iar la nivel național, se vor aduna peste 1.200 de liberali.

„Statutul PNL va fi modificat la Congresul extraordinar al PNL. Pentru noi, încă nu este formulată o idee clară pentru că sunt propuneri strânse din mai multe județe. Pe noi, liberalii din Alba, ne interesează să avem un organism de conducere central suplu, care să ia decizii rapide și un organism decizional care să includă reprezentanții partidelor din toată țara și care să conțină și toți președinții județeni și conducerea centrală. Astfel, pentru deciziile care trebuie luate rapid să nu trebuiască să îi stângem pe toți din toată țara să ajungă la București, iar pentru deciziile strategice să fie consultarea largă a întregului partid, adică să fie reprezentanții tuturor structurilor teritoriale”, a declarat președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu.

Întrebat dacă dorește să candideze pentru o funcție de conducere la nivel central, Atanasiu nu a oferit un răspuns clar, însă și-a exprimat certitudinea că, în cazul în care se vor organiza alegeri, județul va fi reprezentat printr-un candidat: „Dacă vor fi alegeri în care să poată candida pentru un anumit post, cu siguranță Alba va avea candidat. Dacă vor fi alegeri pe liste, în bloc, probabil că nu o să avem candidat pentru că noi am susținut cealaltă formă de statut”.

Până în prezent, singura candidatură depusă pentru președinția partidului este cea a lui Crin Antonescu. În cazul în care va mai apărea una, liberalii din Alba vor decide pe cine susțin. „Nu am discutat despre susținerea unui președinte sau a a

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 3 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Restricţii de tonaj pe drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din 14 judeţe

Mediafax acum 28 minute
Sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condiţiile avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum 57 minute
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 12 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 11 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Horoscop pentru sâmbătă, 22 iunie 2024. Favoruri sau câștiguri substanțiale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Vrei, nu vrei, esti in văzul lumii la finalul acestei saptamani. Este posibil sa primești invitații la evenimente cu multe persoane, care mai de care mai interesante. Esti admirat, intrebat si ți se vor solicita explicatii sau sfaturi. Aval

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 12 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 12 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 8 ore
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°