Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident care s-a produs la ieşirea din municipiul Turda, judeţul Cluj, şi în care au fost implicate trei autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Bolba, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că din primele cercetări s-a stabilit că accidentul s-a produs din cauză că şoferul unui autoturism nu a păstrat distanţă faţă de maşina aflată în faţă.
Potrivit sursei citate, două dintre persoanele rănite au primit îngrijiri pe loc în urma accidentului, iar cea de-a treia a fost transportată la spital.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj a intervenit la accident cu un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.