Un timişorean care are nu mai puţin de 19 ani de şcoală, încheiaţi magna cum laudae, îşi câştigă existenţa cărând saci pentru 50 de lei pe zi. Sursa: ADI PÎCLIȘAN
Raul Nicolae are 32 de ani. A încercat să îşi facă o carieră ca inginer. La asta a visat de mic. După liceu, s-a înscris la Politehnică, unde a devenit licenţiat ca inginer mecanic. A făcut şi un master. Puşi unul după altul, sunt 19 ani de şcoală. La ce i-au folosit? Momentan, la o carieră fabuloasă de şomer.
Raul a ajuns să lucreze cu ziua, pe şantiere, unde cară saci cu ciment. Neobişnuit cu munca fizică, are spatele rănit. De la greutatea sacilor transportaţi, umărul stâng îi e carne vie. De câteva săptămâni poartă pe el în permanenţă un bandaj. Chiar şi aşa, dacă e chemat să descarce un nou tir cu materiale de construcţii, nu stă pe gânduri.
De la 1.300 de euro pe lună la mila părinţilor
Raul are doi fraţi şi doi părinţi bolnavi. Cât a fost student a lucrat. Ajunsese şef de sală la un restaurant bun din Timişoara. Acum trei ani şi-a găsit de muncă ca inginer în Germania, lângă Stuttgart, la o companie care monta instalaţii de climatizare. „Am plecat cu tot optimismul din lume. Îmi garantau 1.300 de euro pe lună, două mese pe zi, locuinţă. Făceam planuri despre cât voi sta, cum voi agonisi banii ca să îmi încep viaţa în România. Apoi părinţii mei au ajuns la spital. Tata operat, mama în stare critică. Nu am avut de ales şi am venit acasă”, povesteşte tânărul. Din banii câştigaţi în străinătate un an şi trei luni şi-a luat maşină, electronice, haine. Pe care le-a vândut pe o sumă de nimic, ca să nu moară de foame. Acesta e un alt motiv de jenă pentru tânărul inginer: la vârsta la care ar fi fost firesc să stea la casa lui, e nevoit să locuiască cu părinţii.
„Am vândut hainele ca să plătesc întreţinerea”
Întors acasă, în vara anului trecut, Raul s-a angajat, ca inginer meca
