Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat, sâmbătă, că a solicitat Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) un raport în problema cărnii de cal pentru lasagna, posibil importată din România, pentru a fi identificată cât mai repede sursa acesteia, informează Mediafax.
"Eu am cerut un raport şi nu aş vrea să mă exprim înainte de raportul pe care îl va prezenta preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare. Cred că îl voi primi chiar astăzi şi după aceea voi fi în măsură să vă dau mai multe detalii. Eu sper să identificăm cât mai repede (sursa-n.r.), ţine până la urmă de trasabilitatea produselor şi de modalitatea în care ele sunt controlate pe mijlocul acesta de transport, de aici către celelalte pieţe din Uniunea Europeană", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Piteşti, ministrul Agriculturii, Daniei Constantin.
Spanghero, furnizorul francez de carne pentru lasagna marca Findus, a afirmat, sâmbătă, că intenţionează să dea în judecată producătorul român de la care s-a aprovizionat, în cazul în care ar fi vorba despre carne de cal, relatează AFP.
"Am cumpărat carne de vită de origine europeană şi am revândut-o. Dacă a fost într-adevăr vorba despre cal, atunci ne vom îndrepta spre furnizorul român", a declarat pentru AFP Barthélémy Aguerre, preşedintele companiei Spanghero, cu sediul în Castelnaudary în sud-vestul Franţei, contactat prin telefon după ce descoperirea cărnii de cal în lasagna, în locul cărnii de vită, a bulversat Marea Britanie.
Preşedintele Spanghero nu a precizat numele furnizorului român, asigurând că nu îl are asupra lui.
La rândul său, grupul agroalimentar Findus s-a declarat "înşelat" şi a anunţat că va depune plângere luni.
"Am fost înşelaţi", a declarat directorul general al Findus Franţa, Matthieu Lambeaux, într-un comunicat. "Vom de