Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România ar putea importa sânge din UE

Publicat in Antena 3, duminică 10 februarie 2013 ·

România ar putea importa sânge şi componente sangvine umane din statele UE, în cazul unor calamităţi, catastrofe şi evenimente deosebite, urmând să fie posibil şi exportul către alte ţări, cu condiţia să nu fie afectat necesarul naţional, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii (MS), informează Gândul.

Importul de sânge şi componente sangvine umane se face în special în caz de calamităţi, catastrofe şi evenimente deosebite, în care apare o creştere marcată a necesarului de sânge şi /sau componente sanguine şi scăderea rezervei naţionale de sânge, dar şi atunci când există nevoie de anumite componente sangvine care nu se produc în România, se arată în proiect.

Introducerea sau scoaterea din ţară de sânge şi componente sangvine pentru utilizare terapeutică, fără autorizaţie eliberată de către Ministerul Sănătăţii constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii.

Directorul Centrului de Trasfuzii Bucureşti, dr. Doina Goşa, declara în iunie 2012 că anual sunt colectaţi aproximativ 40.000 de litri.

Potrivit medicului, cele mai mari cantităţi de sânge sunt folosiţi pentru transplantul de ficat, de cord, rinichi, medular şi în oncologie. De asemenea, clinicile de chirugie cardiovasculară solicită mult sânge şi produse derivate.

În Centrul de Transfuzii al Capitalei donează, în fiecare lună, aproximativ 5.000 de persoane. Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10%.

România ar putea importa sânge şi componente sangvine umane din statele UE, în cazul unor calamităţi, catastrofe şi evenimente deosebite, urmând să fie posibil şi exportul către alte ţări, cu condiţia să nu fie afectat necesarul naţional, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii (MS), informează Gândul.

Importul de sânge şi componente sangvine umane se fac

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 59 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 39 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui incendiu de vegetație

Mediafax acum 28 minute
Aeroportul situat în afara orașului Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, a fost închis, marți, din cauza unui incendiu de vegetație alimentat de vântul puternice, potrivit France24. Un incendiu de vegetație care se extinde rapid în sudul F

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 55 minute
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°