Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oare cine i-a pedepsit să muncească si ieri?

Publicat in Monitorul de Neamt, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

• groapa care se întindea de la coltul institutiei si pînă spre intrarea la TT a fost acoperită cu pavele

Muncă în buricul tîrgului, acolo unde vineri, în timp ce din cer cădeau fulgi si picături de ploaie, iar temperatura exterioară te cam îmbia să stai la căldură, pe pămînt unii se luptau să elimine glodul. O echipă formată din vreo sapte-opt drumari avea sarcina de a scoate apa si nămolul care de multe zile au ocupat o groapă căscată după o interventie la o retea stradală, fix la coltul Palatului Administrativ, pe o bucată bună dintr-o trecere de pietoni. Mocirla se întindea mai mult, pînă spre intrarea în Teatrul Tineretului. Dar vineri, situatia nu a mai fost tolerată de autorităti, iar drumarii, înarmati cu roabe în care au stivuit pavele, cu tărnăcoape si ciocane, au venit la fata locului să scoată buricul tîrgului din nămol. Bărbatii s-au rînduit la a bate cu ciocanul ca să fixeze pavelele în gaura iscată după ce s-a tăiat o fîsie din asfaltul de anul trecut, ba, mai mult, au luat cu ei si balastul care fusese pus în urmă cu ceva vreme ca să mai reducă din diferenta de nivel. Rămîne de văzut si cît va tine lucrarea. Poate lumea care trecea prin zonă nu ar fi fost atît de uimită de santierul de iarnă, dacă nu erau asa de multi muncitori pe metru pătrat. De asemenea, nu se putea trece cu vederea activitatea de „reparatii căi de circulatie“ pe o vreme rece, în care nu doar că era umezeală mare, ci ningea binisor, fiind în vigoare o atentionare meteo. Prestatia drumarilor a fost văzută si de primarul Gheorghe Stefan, care a ajuns în zonă cu alte probleme. • groapa care se întindea de la coltul institutiei si pînă spre intrarea la TT a fost acoperită cu pavele

Muncă în buricul tîrgului, acolo unde vineri, în timp ce din cer cădeau fulgi si picături de ploaie, iar temperatura exterioară te cam îmbia să stai la căldură, pe pămînt unii se luptau să elim

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 20 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 43 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 46 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°