Rapid este pe cale să-şi asigure serviciile lui Alin Zereş, un mijlocaş în vârstă de 23 de ani, care a evoluat în sezonul de toamnă pentru gruparea de liga secundă Voinţa Sibiu. Acesta a ajuns încă de ieri la Suceava şi urmează să facă joncţiunea cu restul lotului astăzi în jurul amiezii, după ce delegaţia Rapidului va reveni din cantonamentul montan de la Poiana Negri. Zereş este al cincilea fotbalist care a ajuns sub comanda antrenorilor Ovidiu Murariu, Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu în ultima săptămână, după Ionuţ Nuţescu, 21 de ani, mijlocaş central, Marius Călugăru, 21 de ani, mijlocaş dreapta, ambii proveniţi de la Kosarom Paşcani, Marian Găldean, 23 de ani, mijlocaş central, care a evoluat în sezonul de toamnă la Unirea Alba Iulia, şi Ovidiu Morariu, tot 23 de ani, fundaş central format la Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”, dar legitimat ultima oară la Chindia Târgovişte.
Suporterii suceveni îi pot vedea pentru prima dată la lucru pe cei cinci în meciul amical pe care Rapid îl va susţine astăzi, în compania concitadinei Sporting. Partida va avea loc la baza de pregătire a alb-verzilor din Sfântu Ilie, urmând să înceapă la ora 12.00.
Rapid este pe cale să-şi asigure serviciile lui Alin Zereş, un mijlocaş în vârstă de 23 de ani, care a evoluat în sezonul de toamnă pentru gruparea de liga secundă Voinţa Sibiu. Acesta a ajuns încă de ieri la Suceava şi urmează să facă joncţiunea cu restul lotului astăzi în jurul amiezii, după ce delegaţia Rapidului va reveni din cantonamentul montan de la Poiana Negri. Zereş este al cincilea fotbalist care a ajuns sub comanda antrenorilor Ovidiu Murariu, Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu în ultima săptămână, după Ionuţ Nuţescu, 21 de ani, mijlocaş central, Marius Călugăru, 21 de ani, mijlocaş dreapta, ambii proveniţi de la Kosarom Paşcani, Marian Găldean, 23 de ani, mijlocaş central, care a evoluat în sezonul de toam