Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piese de teatru numai una şi una în acest weekend la Târgovişte

Publicat in Ziar Dambovita, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Un spectacol aniversar, o premieră muzicală pentru copii şi două producţii de succes ale Teatrului Municipal vă aşteaptă în acest weekend la Târgovişte, în cazul în care doriţi să petreceţi şi altfel timpul liber. Vineri, 8 februarie, ora 19.00, la Sala Studio se joacă DUBLU SAU NIMIC, un spectacol de Corneliu Jipa, cu Maria Nicola şi Radu Câmpean.

O radiografie a sentimentelor, a stărilor acelora care în spatele camerei de filmat sunt oameni, iar în faţa camerei, actori.

În luna februarie se împlinesc 6 ani de la premiera acestui spectacol, care a devenit marcă a Sălii Studio şi care continuă să aibă un remarcabil succes de public.

Pentru sâmbătă, 9 februarie, ora 19.00, la Sala Tony Bulandra, să fiţi pregătiţi pentru D’ALE CARNAVALULUI de I. L. Caragiale, în regia lui Toma Enache, cu Constantin Cotimanis, Cătălina Mustaţă, Gabriel Duţu, Miruna Vâju, Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Sebastian Bălăşoiu, George Buică, Cristian Olaru.

“Ne-am propus un spectacol în care se îmbină armonios textul clasic şi spumos al lui Caragiale cu apucăturile noi de carnaval din zilele noastre. Şi vrem să descoperiţi în bal talentul, energia şi creativitatea celor tineri dublate de talentul, ingeniozitatea şi experienţa unor actori de marcă”. Toma Enache

Şi copiii sunt invitaţi la spectacol. Pentru ei, sâmbătă, 9 februarie, începând cu ora 11.00, la Sala Mihai Popescu, se joacă

AVENTURILE

PEŞTIŞORULUI AZURIU de Izabella Oprea, în regia lui Dan Ţopa, a cărei premieră a avut loc săptămâna trecută.

Actorii Mihaela Brebinaru, Ana Maria Puşcălău, Ştefan Ştefănescu, Mihai Bălăceanu, Ionuţ Constantinescu, Costin Butăroiu îi aşteaptă pe cei mici pentru a descoperi împreună lumea mirifică a apelor.

“În acest spectacol vom crea un adevărat univers marin, personaje interesante, cu un puternic impact atât asupra copiilor, cât şi asupra păr

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 17 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 14 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 10 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 9 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°