Plagiat, Schavan, Ponta, Germania, România
Ponta. Victor Ponta. Premierul României. Îşi plagiază prin 2003 o treime din teza de doctorat sub oblăduirea părintească a premierului de la acea vreme, Adrian Năstase. Se demonstrează clar că a plagiat. Nu ȋşi dă demisia, nu i se retrage titlul universitar. Ba mai mult, ȋşi face un titlul de glorie din asta. Vă mai amintiţi probabil declaraţia de după alegeri – Victor Ponta, râzând: aşa suntem noi, plagiatorii, mai votaţi!
Schavan. Anette Schavan. Ministrul educaţiei ȋn Germania. Se demonstrează că a plagiat. I se retrage titlul de doctor. Îşi dă demisia. Nicio surpriză pentru nimeni, Guttenberg (ministrul apărării ȋn Germania) şi Schmitt (preşedintele Ungariei) au rămas şi ei fără titlul de doctor, şi şi-au dat şi ei demisia atunci când li s-a demonstrat furtul intelectual.
Cauză: Primul ministru al României a plagiat, aproape nimeni nu reacţionează. Nu i se retrage titlul universitar, nu ȋşi dă demisia din funcţia din prim ministru şi din toate funcţiile publice. Învăţământul românesc ratează o ocazie fantastică de a se curăţa de toate plagiatele. Începând cu plagiatul primului om ȋn stat, şi continuând cu toate celelalte.
Efect: Educaţia ȋn România are de suferit. Efect: PIB-ul României are de suferit. Efect: Nivelul de trai are de suferit.
Ne ȋntrebăm de ce e nivelul mediu de trai scăzut, ne ȋntrebăm de ce avem inegalităţi sociale tot mai arzătoare. Iată doar unul dintre motive. Urmează şi alte motive pe care le voi enumera mai jos. Se fac vinovate pentru ele atât guvernele Boc, cât şi guvernele Ponta.
Fondurile europene
Băsescu se laudă că a negociat cea mai mare creştere procentuală pentru România, Ponta minte cu seninătate spunând că nu primim niciun euro ȋn plus (???). Nu mai are niciun rost să demonstrăm minciuna evidentă a lui Ponta (inainte primeam 33,5 miliarde de euro pe