“E atâta ură/ Strânsă între noi,/ Sunt atâtea ziduri/ Sunt atâtea ploi”, aşa cum spunea poetul George Ţărnea. Într-o lume strivită de ziduri, mai există câţiva oameni liberi care caută cerul, privesc orizontul, fără să meargă cu capul plecat, precum o slugă.

Ducu Bertzi se uită spre cer, este un om liber, care reuşeşte să ofere spectacole frumoase, cu o explozie de fantezie şi culoare/ Farmacistul sau, dacă vreţi, “poticareşiul” de inimi este un profesinost şi, pe cinci continente, nu a rămas vreun suflet care l-a ascultat şi nu s-a vindecat.

Ducu ne invită, pe 22 februarie, la Teatrul Excelsior, pentru a primi un concert de dragoste românească. Sunteţi poftiţi la DragoBertzi, un recital de tradiţie, ajuns la volumul al III-lea. Ora magică ­ 19:30.

Ceteraşul, verificat în lungi concerte şi pe lungi distanţe, care răspunde la catalog cu numele de Mihai a lui Neniţă, va veni cu talentul şi cu bucuria de a cânta. Ducu promite că va veghea ca bagheta fermecată (arcuşul) să fie dată cu sacâz din praf de stele.

Paratrăsnetul Ducu Bertzi

“În momentul în care încep spectacolul, văd că oamenii poartă o mască, observ că vin cu grijile-n spate ­ spune Ducu. Încet-încet, până la sfârşitul concertului, feţelor lor se luminează şi pleacă acasă cu o altă încărcătură. Se pot privi în oglindă şi vor vedea că sunt mai buni, mai frumoşi. Unii sunt prea preocupaţi de partea materială, fiind prinşi în lupta de zi cu zi şi uită să mai vină la un concert, la o piesă de teatru, abandonându-şi partea sensibilă... Iar eu sunt pe post de paratrăsnet! Într-un concert se întâmplă un schimb de energii. Eu le iau pe cele mai rele şi le dau spectatorilor tot ce-i mai bun. La DragoBertzi nu voi fi singurul paratrăsnet. Îl voi avea şi pe Mihai Neniţă cu mine şi încă două fete care se numesc No’Mads. Să mai preia şi ei din energiile rele... Ştiu că eu am cea mai mare re