Subiectul „fierbinte” al sterilizării femeilor rome adus în discuţie în ultima perioadă de fostul lider al tinerilor liberali din Alba, Rareș Buglea a fost „descusut” în cadrul emisiunii „Testul de sinceritate” de săptămâna aceasta. Invitaţii moderatorului Dan Lungu au fost Rareş Buglea şi președintele Asociației Pakiv, Gruia Bumbu, fost secretar de stat pentru problemele romilor.
Vedeţi, exclusiv, pe Alba24, declaraţii „fără perdea” despre un subiect sensibil, care a stârnit reacţii importante în ţară şi chiar în Parlamentul european. Reamintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, Rareș Buglea, pe atunci președinte al organizației de tineret a PNL Alba, susținea, pe Facebook, sterilizarea femeilor de etnie romă. Printre cei care au reacţionat la mesaj a fost şi liderul Asociației Pakiv, Gruia Bumbu, care a transmis mesaje diferite, unul dur şi apoi altul de conciliere.
Jurnalistul Dan Lungu a încercat să afle în emisiunea “Testul de Sinceritate” care sunt dedesubturile declarației controversate a lui Buglea și a reacției slabe pe care a avut-o fostul secretar de stat pe problemele romilor, Gruia Bumbu. Urmăriți mai jos talk show-ul:
Sinteza: Declarații extrase din talk show. Cifrele din dreptul fiecărei declarații reprezintă minutul și secunda la care a fost făcută în timpul emisiunii
Rareş Buglea (de la minutul 1.55)„În toate intervenţiile mele publice am spus că, într-o ţară europeană democratică, niciodată nu poate apărea o reglementare legislativă care să se refere strict la o etnie, la o categorie. Orice reglementare are un caracter general legislativ. Aşadar, nicidecum nu intenţionam să mă refer doar la femeile de etnie romă, ci, în general, la femeile, mamele care nas femei <în neştire>, îi abandonează şi nu îi ajută sub nicio formă, ca aceşti copii să se integreze şi să aibă un viitor.
În schimb, trebuie să recunoaştem ade