Ernst & Young a lansat „Antreprenorii vorbesc - România 2012” – Barometrul percepţiei asupra mediului antreprenorial românesc
Antreprenorii români nu dispun de informaţii relevante în legătură cu sursele de finanţare, organizaţiile care sprijină antreprenoriatul şi programele de educaţie destinate lor. Mai mult decât atât, imaginea negativă a eşecului în afaceri în România, dar şi mediului economic dificil sunt percepute ca obstacole importante de către antreprenori. Acestea sunt concluziile primei ediţii a Barometrului percepţiei asupra mediului antreprenorial românesc – Antreprenorii vorbesc, lansat de Ernst & Young, în premieră la Romanian Business Leaders Summit.
„Antreprenoriatul reprezintă esenţa iniţiativei şi a economiei de piaţă. Este sursa leadership-ului, a marilor afaceri de familie şi a corporaţiilor care au influenţat viaţa oamenilor în istoria recentă. Am dezvoltat acest proiect pentru a susţine şi promova afacerile antreprenoriale de succes şi principiile care au făcut posibilă performanţa lor în România. Antreprenorii Vorbesc este un proiect care devine realitate prin antreprenori şi pentru antreprenori”, a declarat Bogdan Ion, Managing Partner Ernst & Young România în deschiderea Summit-ului de la Bucureşti. Barometrul Antreprenorii Vorbesc analizează percepţiile a 95 de antreprenori locali, care au răspuns chestionarului Ernst & Young, în perioada 1 iunie - 15 august 2012, dar şi cele exprimate în cadrul interviurilor directe realizate cu 12 cunoscuţi antreprenori români.
Cultura antreprenorială: o percepţie negativă asupra eşecului în afaceri
Chiar dacă 50% dintre respondenţi sunt de părere că societatea şi cultura românească este încurajatoare pentru ei, răspunsurile lor privind modul în care este perceput eşecul în afaceri de către mediul de afaceri şi societate în ansamblu nu sunt deloc încurajatoare: doar 12% au