Traim in vremea comunicarii, a intalnirilor. Peste tot, oameni vorbind, stand, petrecand minute, ore, impreuna.
Milioane de oameni se intalnesc cu alte milioane de oameni zilnic. la masa, la bar, la cafenele, si in cele mai surprinzatoare locuri. Se dau, se accepta si chiar "se aranjeaza" intalniri... Cate din acestea sunt banale, comune, cate sunt pierdere de vreme, si cate sunt esentiale, valoroase prin chiar el, "celalalt", participantul "ales", cel care le face posibile? "Am o intalnire!" - spunem si plecam intr un loc in care, poate, n am mai fost; intalnim, poate, un om pe care nu l am mai vazut. Sau ne reintalnim, cu un om pe care l am mai italnit, candva, cand n am stiut sa i vorbim. Si intr un caz si in celalalt, o emotie inexplicabila ne strange inima. O intalnire. O simpla intalnire, spunem, si poate ca avem dreptate. Cate intalniri am avut deja, cate o sa mai avem, oare, dupa aceasta, la care ne grabim sa nu intarziem? Nu e politicos sa ajungem mai tarziu, desi, punctualitatea nu mai reprezinta azi mare lucru...
Dar cum deosebim oamenii din propria noastra viata? Pe unii ii preluam din imediata noastra apropiere, din locurile in care suntem pusi sa traim. Pe altii ii cunoastem intamplator, pe altii ii vedem, ne sunt semnalati... In fond, daca e sa tratam superficial oamenii, asa cum de obicei ne tratam si pe noi insine, cum am putea sti ce anume se ascunde in spatele unei fotografii, a unui chip care ne atrage atentia? E, desigur, mai mult decat ne poate spune un "cv", acest monstruos si fals mod de a spune cine esti. Un anost si sec pomelnic de diplome, participari la congrese, acte goale, acumulate, insiruite pe o hartie.
Viata noastra este, in marea ei majoritate, daca nu suntem nesimtiti, cumplita. Facem alegeri, traim momente incredibile, desi ne comportam "social", zambim, tocmai ca sa facem ca acest tumult sa nu se vada. Dar, in
