Divizionara secundă FC Olt Slatina a remizat, scor 0-0, în amicalul susţinut în compania formaţiei din eşalonul al treilea SCM Piteşti. Tehnicianul Dan Oprescu a rulat întreg lotul aflat la dispoziţie.
FC Olt Slatina a continuat, sâmbătă, seria jocurilor de pregătire înaintea returului stagiunii. Gruparea pregătită de Dan Oprescu a întâlnit, în cel de-al doilea amical al iernii, pe terenul sintetic din cadrul Complexului Nicolae Dobrin, formaţia din eşalonul al treilea SCM Piteşti. Întâlnirea s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, la capătul unui meci cu puţine ocazii. În prima repriză, Crăciun a avut oportunitatea de a puncta pe tabelă, însă devierea cu capul din careu, în urma unei centrări de pe flancul stâng, s-a dus pe lângă poartă. Polgar a mai avut o execuţie puternică din marginea careului, însă şutul nu a găsit spaţiul porţii. Piteştenii au fost şi ei aproape de gol, însă Bordea a fost la post, reuşind să scoată în bară un şut din 10 metri. În repriza a doua, slătinenii au fost mai periculoşi, dar nu au reuşit să puncteze pe tabela de marcaj. Sălăjan a trimis cu capul puţin pe lângă poartă, după un corner executat de Anghelina. Oportunităţi bune a mai avut atacantul Daniel Ene, însă fără finalitate pe tabela de marcaj. Tehnicianul Dan Oprescu a utilizat două formule de start diferite, rulând întreg lotul de jucători.
FC Olt Slatina susţine, marţi, un nou meci de pregătire, de data aceasta în compania colegei de serie FC Argeş. Partida se va disputa, în deplasare, pe terenul sintetic din „Trivale”.
FC Olt (prima repriză): Bordea (min. 30 Bugiu), Dima, Irimescu, Şerban, Giurcă, Polgar, Rioşanu, Crăciun, Andrei David, Bancu, Marin (min. 35 Popa).
FC Olt (repriza a doua): Bugiu (min. 60 Perşinaru), Anghelina, Cosic, Chircan, Cruşoveanu, Quist, Vîlcică, Pribac, Cuedan (min. 75 Ilinca), Ene, Sălăjan (min. 80 Bâră).
@N_P