Cei aproximativ 13.000 de angajaţi ai diviziei miniere a Complexului Energetic Oltenia vor intra în concedii de odihnă obligatorii, timp de cinci zile, decizia fiind luată pe fondul scăderii cererii de energie produsă de termocentralele pe cărbune, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Administraţia Complexului Energetic Oltenia a decis ca din 13 februarie minerii să rămână acasă pentru cinci zile lucrătoare, în concediu de odihnă, la serviciu urmând să se prezinte doar angajaţii care răspund de livrările de cărbune şi de buna funcţionare a instalaţiilor.
Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, afirmă că sindicatele pe care le reprezintă şi din care fac parte majoritatea minerilor din Complexul Enegetic Oltenia, au semnat la sfâşitul acestei săptămâni un acord cu administraţia companiei, care prevede trimiterea minerilor în concediu pentru cinci zile.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, că este de acord cu decizia administraţiei atât timp cât nu există alte variante mai bune în favoarea minerilor.
"Este această cerere extrem de scăzută de energie produsă pe bază de cărbune, iar la noi depozitele sunt pline. Ce să facem, să-i fi trimis pe oameni acasă în şomaj tehnic, cu 75% la plată? Asta nu era favorabil nici pentru mineri şi nici pentru complex. E măsura cea mai bună care se putea lua, mai ales că la negocierile cu administraţia am obţinut încă 10 zile în plus de concediu de odihnă pe an pentru mineri, ceea ce consider că este în avantajul oamenilor pe care îi reprezint”, a menţionat Creţan, sindicatele acestuia nefiind însă majoritare în cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Conform surselor citate, Complexul Energetic Oltenia are în prezent în depozite stocuri de peste două milioane de tone de cărbune, iar la termocen