Această femeie este cel mai în vârstă utilizator al reţelei de socializare Facebook, având vârsta de 105 ani.
Deşi pare incredibil, Edythe Kirchmaier, născută în California, este foarte activă pe reţeaua de socializare, unde şi-a făcut cont exact în ziua în care a împlinit onorabila vârstă.
Femeia a primit de ziua ei un mini iPad şi s-a gândit să îşi facă cont pe Facebook pentru a-şi promova acţiunile de voluntariat.
"Folosesc internetul atunci când sunt interesată de ceva sau de cineva anume. Îl găsesc foarte educativ", a declarat ea pentru Daily News.
Bunicuţa a întâmpinat însă probleme atunci când s-a înscris pe reţeaua de socializare, deoarece data ei de naştere, 22 ianuarie 1908, nu era recunoscută de setările Facebook.
Din fericire, după o muncă de trei săptămâni, informaticienii au reuşit să codeze sistemul de programare, astfel că ziua de naştere a lui Edythe apare acum pe Facebook.
Clara Văcaru
Citeste despre: Edythe Kirchmaier , cel mai batran utilizator facebook vezi comentariile