Zeci de elevi şi studenţi din familiile cu posibilităţi financiare reduse vor primi gratuit minicomputere pe care să le utilizeze în activitatea şcolară, dar cu care pot să realizeze şi aplicaţii. Lansarea unui astfel de proiect a fost anunţată de ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţinale, Dan Nica, la reuniunea Consiliului Naţional al Elevilor, care a avut loc la Galaţi. Potrivit ministrului Dan Nica, este vorba despre un PC miniatural inventat de un grup de profesori de la Universitatea din Cambridge, cunoscut sub denumirea de Rasp-berry Pi. Valoarea unui astfel de minicomputer este de 35 de dolari. Raspberry Pi este o placă de bază, de dimensiunea unui card de credit, care se conectează la TV şi la tastatură. Este un PC miniatural, cu procesor ARM, care poate fi folosit la multe dintre activităţile care de obicei se rea-lizează prin intermediul unui PC desktop, cum ar fi calcul tabelar, procesare de text şi jocuri. Cu ajutorul Raspberry Pi poate fi vizionat şi un conţinut video HD. Anul trecut, Google a distribuit în Marea Britanie 15.000 de astfel de computere.
„Este un calculator special conceput de o fundaţie non-profit, pentru a le oferi acces celor care nu au resurse necesare şi mai ales să le stârnească curiozitatea pentru utilizarea calculatorului, pe dezvoltare de programe, conectar. Avantajul este că, fiind bazat pe Linux, nu plăteşti taxe de licenţă şi poţi să dezvolţi programe pe care le poţi vinde. Sunt mulţi care au făcut bani frumoşi cu aşa ceva, de pildă s-au creat jocuri pe telefoane mobile, aplicaţii. Anul trecut, Google a dat gratuit 15.000 de astfel de device-uri copiilor din Anglia. Am vorbit şi eu cu fundaţii, iar în Galaţi vom avea cu siguranţă un experiment, le vom distribui pentru a vedea gradul de interes. Am propus acest lucru şi Consiliului Naţional al Elevilor, pentru a vedea gradul de interes şi dacă putem interven