Am spus de mai multe ori că memoria colectivă este scurtă şi că, uneori, şi cea individuală cade în acelaşi „păcat”. Nu mă aşteptam, însă, ca un individ despre care puţini au păreri bune şi al cărui profesionalism poate fi uşor pus la îndoială, să exploateze faptul că lumea uită. Individul se numeşte Marcel Hoară şi, până la a dispărea după stuful de la Snagov, era vârful de lance al PDL. Era omul pe care îl trimiteai la televizor să vorbească mult şi să nu spună nimic, indiferent de ce era întrebat, dar să o facă cu atâta convingere încât psihologii ar putea să-şi revizuiască notiţele. Cred că aceasta este una din puţinele calităţi de om politic ale lui Hoară. Acum, şi-o etalează în opinii privind Complexul Oltenia şi măsurile care sunt luate de administraţie şi o face parcă lovit de amnezie, ca şi când ultimii ani, vreo nouă, au fost şterşi din memorie, atât din a lui, cât şi din a celorlalţi.

L-am auzit pe Hoară vorbind despre concediul forţat pe care minerii sunt obligaţi să îl ia cinci zile, pentru că stocurile sunt pline. Şi l-am ascultat mirat cum îşi dă cu părerea despre actul managerial, despre degringoladă, proiecte mari abandonate, instabilitatea sistemului energetic, băieţi deştepţi, Hidroelectrica şi aşa mai departe. Şi, da, vorbeşte despre toate în cam… două minute, pe un post local de radio. Dacă a spus sau nu ceva concret, nu am reuşit să îmi dau seama. În fond, e Hoară, nu? Am înţeles, totuşi, că are ceva cu concediul de odihnă, care ar fi o chestie nasoală pentru minieri. Nu pot să nu îmi amintesc că pe vremea când partidul lui Hoară era la putere, a fost adoptată o hotărâre imbecilă şi ilegală, numită concediu de aşteptare. Şi minerii nu au fost trimişi acasă 5 zile, ci două luni, pierzând drepturi şi bani. Mulţi bani, unii fiind nevoiţi să apeleze la instanţe pentru a-şi face dreptate. Lăsând astea deoparte, Hoară vine acum ca un analist