Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O revenire Rapid(ă)! Giuleştenii au făcut scor cu Oţelul lui Grigoraş

Publicat in CityNews Alba, duminică 10 februarie 2013 ·

Rapid a învins pe Oţelul Galaţi cu scorul de 4-0, în ultimul meci de pregătire din cantonamentul de la Marbella. Echipa pregătită de Marian Rada a încheiat stagiul de pregătire din Spania după opt partide de verificare.

Ultimul amical al rapidiştilor în sudul Spaniei i-a adus faţă în faţă cu o rivală din Liga I, Oţelul Galaţi. Primii care au ameninţat poarta adversă au fost gălăţenii. Astafei l-a încercat cu un şut de la marginea careului pe Pecanha. Au urmat apoi minutele în care trupa lui Marian Rada a dominat complet jocul. Grigorie a reuşit să deschidă scorul în minutul 14 la capătul unei acţiuni personale. Patru minute mai târziu rapidiştii şi-au dublat avantajul după reuşita lui Abrudan. Fundaşul a reluat imparabil pentru Grahovac o lovitură de colţ executată precis de Roman. Gălăţenii au încercat să reintre în joc şi până la pauză au ameninţat poarta rapidistă de două ori. Primul a fost Stromajer în minutul 38 când şutul său a ocolit de puţin poarta adversă. Prima parte s-a încheiat cu bara lui Curelea din minutul 45.

A doua repriză s-a desfăşurat după un scenariu similar. Rapidiştii au fost cei care au controlat jocul, iar golul cu numărul trei nu a întârziat să apară. Grigorie a profitat de o neînţelegere în apărarea gălăţeană şi l-a servit perfect pe Herea (foto) în faţa porţii. Atacantul giuleştean nu a ratat ţinta, iar din minutul 70, tabela indica 3-0 în favoarea Rapidului. Herea a izbutit dubla în minutele de prelungire după ce l-a învins pe goalkeeperul advers cu o scăriţă de efect.

Rapidul lui Marian Rada şi-a încheiat stagiul de pregătire din Marbella cu o victorie concludentă, scor 4-0 în faţa Oţelului. Graţiei acestui succes Rapidul a încheiat Marbella Cup pe locul cinci, în vreme ce formaţia pregătită de Petre Grigoraş s-a clasat un loc mai jos. Giuleştenii au înregistrat în sudul Spaniei patru victorii şi patru înfrângeri.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum o ora
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 9 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 2 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Atac cibernetic asupra aeroporturilor din Milano și Ministerului de Externe al Italiei, revendicat de hackerii pro-ruși

Libertatea acum 8 minute
Hackerii au vizat, astăzi, aproximativ zece site-uri web oficiale din Italia, inclusiv site-urile Ministerului de Externe și cele două aeroporturi din Milano, pe care le-au scos temporar în afara serviciului, relatează agenția de știri Reuters.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°