Sincer, m-am plictisit! Cred că şi dumneavoastră. Cine, naiba, nu s-ar plictisi să citească partea a IV-a a unei cronici despre ceva spiralat care cică ar fi cunoaştere şi s-ar atinge puţin şi de inteligenţă?! Bine, dumneavoastră nu aveţi nici o vină, dar eu puteam să mă abţin. Dar, ce să fac?, ochi alunecoşi, inimă zburdalnică, n-am rezistat farmecelor acestui superb dezacord gramatical „Orice locuitor al urbei (…) invocă cu plăcere (…) şi cunosc…” comis cu atâta graţie de către prof. gr. I Carmen Veronica Băjenaru de la Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” (din Ploieşti, băi, corigenţilor, nu de la Lapoş), în revista inteligenţilor. Păi, n-am intrat la o idee? Fandacsia-i gata! Şi zic, băi, de ce să moară de singurătate frumuseţea asta de dezacord, ia să vedem ce mai scrie doamna profesoară de la „Caragiale” la revista inteligentă şi uite peste ce pui de anacolut am dat: „Simpatia ploieştenilor faţă de Caragiale nu a încetat odată cu moar-tea sa şi nu l-au uitat în anii următori”. Cine, ţaţo? Cine nu „l-au uitat”? Simpatia? Niet! „Ploieştenilor”? Nicht! Cum o să aibă predicatul „au uitat” subiect la genitiv: „ploieştenilor”? Niciodată!
Dar fraza asta
ce cusur are?, ia!, atenţie mărită, daţi-o-ncolo de plictiseală: „Dacă vii în oraş pe Bulevardul Independenţei, îl poţi saluta pe Nenea Iancu în apropierea centrului unde se află bustul său, iar vis-a-vis se află Biserica Sfântul Gheorghe Vechi”. Doamna profesoară, 5, cu indulgenţă, treceţi la loc, adică în bancă! În primul rând, că în româneşte se scrie „vizavi”, nu „vis a vis” (atenţie la DOOM, e o carte grea, să nu vă striviţi vreun degeţel). Ştiu, ştiu, „vis-a-vis” e forma franţuzească, dar nici pe-asta nu aţi scris-o corect, fiindcă aţi uitat accentul obligatoriu: „vis-à-vis”. În al doilea rând, şi ultimul (nu uitaţi cât de plictisit scriu micuţele mele rânduri), că ce centru, soro?, adicătelea cum v
