Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVAS vrea să facă schimb de acţiuni cu SIF-urile

Publicat in Bursa, luni 11 februarie 2013 ·

AVAS intenţionează să facă un schimb de acţiuni cu SIF-urile pentru optimizarea portofoliilor. Adrian Volintiru, preşedintele AVAS, ne-a declarat: "Este o intenţie a noastră de la sfârşitul lunii noiembrie. Atunci am iniţiat discuţii cu conducerea SIF Moldova pentru acest < swap > de participaţii acolo unde există interes, fie pentru AVAS, fie pentru SIF, să devină acţionar semnificativ sau majoritar. Am agreat să facem o evaluare a portofoliilor şi să vedem care sunt societăţile unde poate fi făcut acest schimb. Evaluarea va fi gata în aproximativ două săptămâni".

Domnul Volintiru ne-a precizat că, până la această dată, a identificat aproximativ 200 de companii din portofoliul AVAS unde poate fi organizat acest "swap".

Preşedintele AVAS ne-a mai declarat că după inventarierea portofoliilor, AVAS şi SIF Moldova vor analiza ce posibilităţi legale sunt pentru astfel de operaţiuni. Şeful AVAS nu exclude posibilitatea să iniţieze o modificare legislativă pentru ca schimbul să poată fi făcut.

AVAS intenţionează să valorifice participaţiile minoritare ale statului în companii. Autoritatea are în portofoliu 641 de firme, din care peste 300 sunt în insolvenţă sau lichidare, iar 15 sunt în dizolvare. Autoritatea controlează majoritar 140 de firme, cele mai multe fiind în lichidare sau insolvenţă.

A.T. AVAS intenţionează să facă un schimb de acţiuni cu SIF-urile pentru optimizarea portofoliilor. Adrian Volintiru, preşedintele AVAS, ne-a declarat: "Este o intenţie a noastră de la sfârşitul lunii noiembrie. Atunci am iniţiat discuţii cu conducerea SIF Moldova pentru acest < swap > de participaţii acolo unde există interes, fie pentru AVAS, fie pentru SIF, să devină acţionar semnificativ sau majoritar. Am agreat să facem o evaluare a portofoliilor şi să vedem care sunt societăţile unde poate fi făcut acest schimb. Evaluarea va fi gata în aproximativ două s

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Alegeri 2025 Claudiu Târziu, despre candidatura lui George Simion- „Trebuia să ne orientăm spre un candidat cu șanse mai mari”

Ziua Constanta acum 16 minute
Claudiu Târziu, Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, și-a exprimat rezervele față de candidatura lui George Simion la alegerile prezidențiale, considerând că partidul ar fi trebuit să opteze pentru un candidat cu șanse mai ma

Ciolacu: Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu. Nu am nicio problemă să fac un pas. Şmecherii electorale, ”intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu ştiu ce”, cu mine nu funcţionează

News.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, atunci să vină acum, iar preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare

Două contestații privind candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, respinse de CCR

Ziua Constanta acum 29 minute
Curtea Constituțională a Românie informează că în ședința din data de 14 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. Potrivit

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum 2 ore
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 5 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum o ora
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°