Xonia este de mai bine de o lună în vizită la familia ei, în Australia, alături de F. Charm, iubitul ei. Cum vremea la Antipozi este una cât se poate de încântătoare, cântăreaţa a profitat de soare şi a ales să facă plajă într-un costum de baie mai special.
Vedeta şi-a achiziţionat o „ţinută" cu steagul Australiei, care a ieşit cu atât mai mult în evidenţă pe pielea ei albă, semn că se află pentru prima dată la plajă în acest an. Xonia a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook în care recunoaşte că este cetăţean român, dar mulţumeşte ţării în care s-a născut, Australia.
Xonia şi-a revăzut fratele după mult timp
„Sângele apă nu se face, sunt româncă, n-ai ce-i face, dar mulţumesc şi ţării în care m-am născut şi am crescut - Australia", a scris frumoasa cântăreaţă.
Prin această vizită, Xonia s-a revăzut şi cu fratele ei, pe care nu-l mai văzuse de foarte mult timp, momentul fiind unul emoţionant.