De două zile, circulă în spaţiul public o idee destul de păguboasă: aceea că europenii care sfârşesc prin a da la Bruxelles mai mult decât li s-ar putea întoarce ne-au pus, din nou, la colţ. Că ne-au tăiat din fondurile "cuvenite" României în următorii şapte ani: nu unul, nu două, ci nouă miliarde de euro.

Discursul politic are ţinte precise care nu ţin, oricum, de aritmetică. În cifre, lucrurile par însă mai clare. 39,8 miliarde de euro, cât va putea atrage România din 2014 până în 2020, înseamnă, evident, mai mult decât 33,5 cât are de la aderare şi până la finalul lui 2013. Şi, la fel de evident, cu 9 miliarde mai puţin decât 48 de miliarde cât ar fi dat, generos, Jose Manuel Barroso însuşi în primă înstanţă. Dacă bugetul ar fi fost la mâna lui. Dar nu e. Sau dacă ar fi dat din propriii bani. Nici asta nu e cazul.

Contributorii neţi ai Uniunii, de la Germania, Franţa, Marea Britanie şi până la Italia, aflată în campanie, n-au bani de dat nelimitat. Oricum, nu-i dau cu uşurinţă ţărilor suspectate de corupţie pe cheltuiala lor.

Indiferent de ce-şi mai spun la orele de vârf "dezamăgitul naţional" şi "marele negociator demitizat", strict pe hârtie România nu a ieşit în pierdere. Dar nici Traian Băsescu n-a obţinut vreo victorie zdrobitoare la Bruxelles.

Am fost ceva mai serios luaţi în seamă decât cu şapte ani în urmă, când, de pe poziţia ţării care încă îşi aştepta intrarea, am luat ce ni s-a dat. Dar mult mai puţin auziţi decât am fi putut fi, poate, dacă din 20 de miliarde cât am avut pentru autostrăzi, căi ferate, proiecte de mediu sau de dezvoltare regională, pe scurt pentru Coeziune, am fi luat în şase ani mai mult de 2,2. Responsabilii sunt vii, împrăştiaţi prin toate partidele şi palatele şi se arată reciproc cu degetul.

Înainte de a ne bate cu pumnii în piept care cât a scos de la Bruxelles sau cât ar fi scos dacă era lăsat