Genialul Eduard Kunz, unul dintre primii 10 pianiști tineri ai lumii, a dat confortul Europei pe un colț de Cișmigiu
Nu-și imagina că într-o zi tocmai el, prințul rus al pianului, răsfățat, iubit, adorat și plimbat prin toate orașele mari ale lumii, va alege să locuiască în orașul ăsta minuscul și prăfuit numit București. Acum câțiva ani, Eduard Kunz a ajuns în România cu o singură valiză și n-a mai vrut să plece. A abandonat Anglia pentru Diana, o bucureșteancă de pe Facebook de care s-a îndrăgostit la prima vedere și pe care a luat-o apoi de nevastă. Nu se împăunează că BBC Music Magazine l-a inclus în primii 10 cei mai buni pianiști de mâine ai lumii, nici că a urcat pe cele mai mari scene ale Europei. Nu se laudă nici măcar cu cele 13 mari premii internaționale câștigate până acum, la 32 de ani. I se pare firesc, asta-i meseria lui. Nu-și dorește o viață perfectă într-un oraș strălucitor din Europa. Zece ani a tot avut-o. Astăzi se simte fericit așa, în apartamentul lui modest de lângă Cișmigiu, cu pianul, cu fetița și cu Diana. Și după nenumărate domicilii în Moscova, în Manchester, în Londra, în Cambridge și în Newmarket, Eduard Kunz a descoperit în România un mod de a trăi simplu, romantic și curat, pe care până acum nu l-a mai găsit nicăieri în altă țară, nici măcar într-a lui.
Fericirea de a fi bucureștean: în trei ore ajungi la munte și la mare, la semafor treci pe roșu
“Acum 5 ani, dacă m-ai fi întrebat: New York sau București?, nici măcar n-aș fi înțeles întrebarea. Într-un final aș fi spus: bineînțeles că New York. Acum nu mai vreau să fiu nici în New York, nici în Londra, nici în Moscova! Nu mai vreau să-mi petrec șapte ore pe zi pe drum într-un oraș mare, oriunde aș avea nevoie să mă duc. Pe când, din București, munții sunt la două ore, marea la trei ore. În plus, cum călătoresc mult la concerte, întotdeauna îmi ia foarte puțin
