Oportunităţile de investiţii în economia românească şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale sunt principale teme discutate în aceste zile de ministrul Economiei, Varujan Vosganian împreună cu reprezentanţi ai unor societăţi de investiţii şi firme importante din Israel.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei (ME) ministrul Vosganian va mai avea convorbiri cu autorităţi locale şi asociaţii profesionale pentru identificarea căilor de stimulare şi sprijinire a mediului de afaceri, în vederea amplificării relaţiilor economice bilaterale, prin creşterea schimburilor comerciale şi participarea la realizarea de proiecte economice în cele două ţări.
Firmele israeliene au investit în România în aproape toate sectoarele de activitate, respectiv în industrie (electronică, chimie, metalurgie, textilă, optică, industrie alimentară etc.), IT&C, agricultură, comerţ, sectorul bancar şi asigurări, sectorul imobiliar, protecţia mediului, infrastructură, turism.
Israelul este unul din cei mai importanţi parteneri ai României din zona Orientului Mijlociu, relaţiile bilaterale fiind în atenţia autorităţilor din cele două ţări la cel mai înalt nivel.
Potrivit datelor ME, schimburile comerciale au înregistrat în anul 2012 o creştere cu 16%, faţă de anul anterior, iar exportul românesc a crescut cu 25%.
În primele 11 luni din anul 2012, schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat la 386,9 milioane dolari (cu 17,1% mai mult decât în perioada similară din 2011), din care exportul românesc a fost de 221,6 milioane dolari, în creştere cu 24,5%, iar importurile din Israel au fost de 165,3 milioane dolari (+ 8,5%). Balanţa comercială a fost pozitivă, de 56,3 milioane dolari.
Ţară cu o economie puternică, Israelul a performat economic favorabil în perioada cea mai dificilă a recesiunii globale dispunând de resurse f