Bugetul asupra căruia s-a convenit la Bruxelles, vineri, 8 februarie 2012, nu va fi bugetul definitiv al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Compromisul la care s-a ajuns după mai mult de 24 de ore de negocieri neîntrerupte între şefii de stat şi de guvern nu va fi acceptat de Parlamentul European. Dar gravitatea situaţiei nu mai poate fi ignorată: pentru prima dată în istoria construcţiei europene, din 1958 încoace, un buget adoptat de Consiliul European este mai mic decât preceden­tul. Şi toată aceas­tă tevatură se face în jurul unui buget care reprezintă 1% din PIB european. Şi tocmai acest lucru demonstrează că aparenta luptă politică încearcă să ascundă o bătălie ideologică dusă de David Cameron, care a reuşit să asocieze primii miniştri suedez şi olandezi, împotriva Europei. Căci de cealaltă parte a baricadei nu stătea François Hollande, cum simplist comentează unii, ci alte 16 din cele 28 de state ale UE (27 + Croaţia). Iar statele care au constituit "Prietenii coeziunii" au făcut acest pas ştiind că Parlamentul european va bloca bugetul adoptat. După acest Consiliu rămâ­ne, însă, un gust amar. Eşecul ideii europene - al cărui fundament era principiul solidarităţii - este chiar mai important decât eşecul unui buget al relansării economice bazat pe politicile de coeziune.

Strategia lui Herman Van Rompuy, care a lucrat, astfel, pentru David Cameron, a constat în a da fiecărui reprezentant al unui stat membru, prin negocieri bilaterale, diferite "avantaje", astfel încât fiecare dintre şefii de stat şi de guvern să se prezinte în faţa opiniei publice naţionale cu o "victorie". Lipsa de viziune a unui mediocru politician flamand care nu a privit niciodată interesele belgiene decât prin pris­ma intereselor flamande şi a partidului său s-a repercutat asupra întregii Europe. Căci pentru Van Rompuy, consiliat probabil de adepţi ai teoriei şi practicii ale